Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Fără prea multă gălăgie, delegaţia noastră olimpică şi-a luat zborul spre China şi a ajuns cu bine acolo, acompaniată de reportajele trimişilor speciali. Deocamdată fără mare vâlvă, aclimatizarea fiind pe primul plan. Reporterii pun accentul pe atmosfera bizară din capitala republicii chineze. Greu de înţeles cum, prin ce pârghii, încă o mare naţiune, la propriu şi la figurat, este ţinută sub teroare de atâta amar de ani. Nu mă îndoiesc că pentru cetăţeanul de rând Olimpiada este încă un prilej de sacrificiu în numele idealurilor comuniste, pentru ca ţara lui să-şi dovedească superioritatea faţă de celelalte, nu numai în plan sportiv.
Încerc un sentiment contradictoriu. Pentru spectacolul sportiv, pentru spiritul olimpic, pentru mine personal, îmi doresc probe spectaculoase, campioni nemaipomeniţi, recorduri uimitoare. Dar şi atitudini aidoma. Despre boicotarea jocurilor nu se mai vorbeşte (oricum era în van) decât la nivelul organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, ai căror membri au tot încercat stingerea simbolică a flăcării olimpice. Cred că această chestiune a legitimării regimului comunist prin prezenţa la Jocurile Olimpice, este una de percepţie.
Deşi fotbalul nu este un sport de referinţă la Olimpiadă, una dintre vedetele autentice pe care abia aşteptam s-o admir era Messi. Barcelona joacă amicale, iar Messi înscrie gol după gol. Întrucât a ocupat abia locul trei în Primera, clubul catalan este constrâns la tur preliminar în Liga Campionilor şi de aceea ţine cu dinţii de nestemata sa. Cum nici selecţionerul argentinian nu concepe echipa fără Messi, jucătorul este prins la mijloc. Deocamdată tace. Ar fi fost frumos ca un campion de talia sa să onoreze Jocurile, dar dacă n-o va face, era cu adevărat pilduitor să fie din convingere. Oare câţi tineri, pentru care Messi înseamnă enorm, nu s-ar fi oprit măcar puţin întru reflecţie?!
Cândva, cineva, un om şi campion adevărat, al cărui nume este legat şi el de Barcelona, a fost capabil de un asemenea lucru. Johan Cruyff, căpitanul echipei vicecampioane a lumii la acea oră, a boicotat Mondialele din Argentina '78, condamnând astfel regimul militar care înăbuşea în sânge orice încercare de opoziţie a populaţiei. Olanda, cu jucători ca Neeskens, Haan, Krol, Rep, Resenbrink, a ajuns iarăşi în finală şi a pierdut abia în prelungiri în faţa gazdelor, la care începea să răsară steaua lui Maradona. Să fim cinstiţi, câţi dintre noi am fi capabili să ne sacrificăm idealurile noastre, mici, mari, dar ale noastre, pentru o idee atât de abstractă, aceea de a sprijini moral nişte semeni fără chip?
