Doru POPOVICI

Am renunţat să mai scriu şi episodul al treilea al concluziilor, de după Euro, pentru simplul motiv că acolo îmi propusesem să vorbesc despre cei mai slabi dintre toţi cei prezenţi în teren, în frunte cu catastrofa absolută, Tamaş. M-a scutit însă de acest efort „Gazeta Sporturilor” care acum câteva zile a scris clar despre prăbuşirea cotaţiilor românilor pe piaţa transferurilor, după ce au etalat jocul acela care ne-a îmbolnăvit pe toţi. Sunt însă curios cine l-ar angaja pe Piţurcă. Şi pe cât. Da, pe Piţurcă ăsta care, în sfârşit, face prima chestie cu adevărat deşteaptă: se ascunde cu totul. Nu conferinţă de presă, nu apariţii TV, nimic, ci pur şi simplu e dat dispărut. Nu s-ar putea permanentiza starea asta?

Revenit în ţară după o traversare a Europei la volan, am constatat că în afară de un meci bizar, Rubin Kazan – Krylia Sovetov, pe cele 4 canale de sport nu a fost pic de fotbal (excluzând reluările unor meciuri care au doar rolul de a umple grila unor televiziuni oarecum de sport). Ceea ce nu înseamnă că am suferit în vreun fel. Spectacolul sportiv este la el acasă cel puţin cât timp durează Turul Franţei, abia pornit sâmbătă, adică preţ de vreo trei săptămâni.

Numai că week-end-ul ultim ne-a mai adus şi altceva: o cursă demenţială de Formula 1, de la Silverstone, dar şi finalele de la Wimbledon, dintre care cea masculină a fost halucinantă în fiecare secundă din cele mai bine de… 7 ore!, dintre care vreo două şi jumătate meciul a fost întrerupt din cauza ploii. Aceeaşi ploaie, cred, care zăpăcise şi Formula 1 niţeluş mai devreme, de-am ajuns să fim martorii unui record mondial de neegalat: Felipe Massa a ieşit de pe pistă de nu mai puţin de 6 ori, revenind după fiecare tete-a-quene, şi încheind cursa, e drept că ultimul, adică al 13-lea, că doar atâţia din 20 au terminat-o! Victoria lui Hamilton a fost perfect justificată, favoritul meu la titlu dovedindu-se cu adevărat un mare pilot.

Revenind la Wimbledon, trebuie spus că acest fabulos meci dintre Federer şi Nadal a fost, sunt sigur, cel mai spectaculos din istoria turneului. Iar finalul, cu un Federer trist dar demn şi, paradoxal, dând dovadă de umor, şi cu un Nadal care nu se mai sătura de pozat cu trofeul în toate poziţiile, inclusiv cu o toartă între dinţi, parcă verificându-i autenticitatea, a fost o altă nebunie. Există, zău, sportivi care merită interes. Cel puţin atunci când fotbalul e în vacanţă. Iar la noi e cam mereu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Există viaţă şi după…. Fotbal.

Comentarii