Ce lecţie am primit de la turci! Terim a refuzat să joace la alibi, cu toate că avea toate motivele şi toată înţelegerea din lume s-o facă. Era atât de firesc să-şi lase spitalul de campanie dominat de nemţi, dar uite că şi firescul este relativ! Totuşi, nu ştiu de ce, cu cât jucau semilunaticii mai bine, cu atât eram mai convins că de data asta soarta le va fi potrivnică. Au simţit în sfârşit cum e să conducă de timpuriu pe tabelă, dar ineditul situaţiei i-a bulversat şi s-au văzut egalaţi repede, prin acea deviere de meseriaş a lui Schweinsteiger. Iar Germania a marcat golul doi, care trebuia să fie al calificării, aproape pe furiş, la adăpostul mirei. L-am văzut cu ochii minţii pe internet, pe pagina italiană a Eurosportului, unde scria despre Rustu că “esce a farfalle”! Nu ştiu care o fi traducerea literară (farfalle sunt nişte paste!), dar când am văzut faza în reluare am ştiut că şi Prunea a ieşit “la farfalle” în ’94, când cu Kennet Andersson.
Bineînţeles că nu se terminase, turcii au mai avut timp de o zvâcnire. Al patrulea meci la rând când marcau pe final, de unde atâtea resurse, incluzând aici şi norocul?! Sabri a născocit din nimic faza golului, persiflându-l în tuşă pe Lahm şi beneficiind şi de complicitatea lui Lehmann. Destul de jenanţi portarii vârstnici la acest european. Nikopolidis, Coupet, Rustu, Lehmann, mai puţin van der Sar... Dar semifinala încă nu se terminase. Mai era timp pentru o aroganţă, de încă un deget dus sfidător la buze. De data asta n-au mai comis-o turcii, ci Lahm, da, chiar cel transformat în titirez cu câteva clipe înainte! Fotbalul l-a graţiat repede, iar Germania va juca din nou cu trofeul la vedere. Nimic nou sub soare!