Gabriel MANȚĂ

Am tot respectul pentru consecvenţă. Pentru cei care n-au abdicat de la viziunea lor şi au criticat dintru început stilul nostru de joc la acest european. Nu puţini sunt însă cei care aruncă piatra la spartul târgului. Un exemplu ilustru este domnul Mister, cel care, până la meciul cu Olanda, justifica prin vorbe meşteşugite, de istoric (şi) tehnician, stilul defensiv al lui Piţurcă. Cât timp au fost şanse de a merge mai departe, s-a menţinut într-un fel de expectativă constructivă, pentru ca apoi să devină extrem de acid la adresa întregului parcurs.

De la postul de radio pe care Lupescu îl cadorisise cândva cu transmiterea meciurilor din liga întâi, vine un adevărat exemplu de delir. În dimineaţa succesivă meciului cu Italia, un tip făcea apologia echipei naţionale, cu tot ceea ce înseamnă ea: jucători, antrenori, tactică, selecţie, conducere... Atât de deşănţate erau laudele, încât strepezirea cu lămâie devenise o necesitate! Individul chiar avea talent, într-un sfert de oră reuşise să nu se repete mai deloc. N-a uitat să-şi plătească şi nişte poliţe, altfel nu-mi explic atacul absolut gratuit asupra lui... Pleşan! Probabil pentru a scoate în evidenţă perfecţiunea selecţiei lui Piţurcă, aduce vorba despre cât de mult ne-au amăgit unii jucători, şi îl dă exemplu pe Pleşan, care a avut noroc la un şut –  “hai, la o fază!”, admite el generos (se referea, evident, la golul acela din amicalul cu Germania) – când de fapt, “vă spun eu, este o trompetă!”. Aşadar o afirmaţie făcută nu după un meci în care respectivul fotbalist chiar putea fi “trompetă”, ci o judecată de valoare integrală a jucătorului Pleşan, făcută tam-nesam de un ins exaltat, căruia cineva i-a oferit libertate deplină la microfon. Logoreea s-a încheiat (cel puţin pentru mine, care n-am mai rezistat şi am comutat pe CD) cu următoarea zicere apoteotică: “cine are tupeul să mai critice echipa naţională, este un imbecil...”

Culmea ironiei este că, la doar câteva zile distanţă, doi colegi ai săi au luat naţionala “la 11 metri” şi au făcut-o varză! Deh, între timp ne făcusem de poveste cu Olanda. Dar dacă s-a exagerat într-un sens, de ce nu s-ar putea şi în celălalt?! Era blamat inclusiv felul în care “s-a urlat imnul”, în ideea că noi ne doream mai mult să joace decât să cânte. De parcă s-ar exclude una pe alta! Iar imnul a fost cerut cu insistenţă chiar de către suporteri, am văzut cu ochii mei un banner la amicalul cu Muntenegru pe care scria “Cântaţi Imnul!”. De-aia au prins să-l intoneze pe când agonizam cu olandezii. Care olandezi, la rândul lor, au primit o scrisoare de la suporterii lor prin care li se cerea tocmai asta, să cânte imnul! În fine, după ce s-a tras din toate poziţiile asupra naţionalei, unul dintre radiofonici se aruncă asupra italienilor în ansamblu, ca popor, pentru că nişte ziarişti macaronari cutezaseră să critice şi ei naţionala noastră (că doar aici trebuie să avem exclusivitate, nu?!). După multe epitete dezonorante cu care a gratulat italienii, respectivul a ţinut să sublinieze: TOŢI sunt aşa! Iată, aşadar, un soi de judecător colectiv, cu nimic mai prejos decât cei care ne văd pe noi hoţi şi violatori.

Şi un ultim fault, discret, făcut în interiorul breslei, de cel care a subminat sensul cuvântului “minunat”, legându-l de respingeri şi deposedări. La o televiziune “de profil”, acesta s-a luat de specialistul gazetei, tot “de profil”, pe motiv că este prea obsedat de cifre, concluzionând că şi-a ratat cariera de absolvent de facultate tehnică. Nu ştiu ce facultate minunat de umanistă o fi făcut respectivul, dar ar fi trebuit să ştie, că doar a comentat Liga Campionilor, că statistica nu se înghite pe nemestecate, ea se interpretează, iar cine poate o şi compilează! Dar continuarea este şi mai interesantă... Probabil pentru a-i da peste nas şi în domeniul strict fotbalistic, comentatorul publică un articol în care îl ia în tărbacă pe unul dintre tricolori (deşi erau destui alţii încărcaţi la bagaje de către Piţurcă), numai pentru că “obsedatul de cifre” prezisese că respectivul tricolor va fi surpriza noastră la Euro!

La sfârşit, fără nici o legătură cu cele de mai sus, pentru că sunt încă sub impresia meciului Olanda-Rusia, reiau o idee mai veche: aşa cum România modernă a fost înfăptuită după ce am înscăunat principe străin, tot asta e calea pentru a trece la fotbalul modern.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre cum faultează presa.

Comentarii