După ce am ieşit, fireşte morţi, din „grupa morţii”, oficialii fotbalului nostru, în moţ cu Piţurcă, în loc să demisioneze în bloc, aşa cum s-ar fi cuvenit, au început deja să-şi (şi să ne) facă planuri cu finalizare, tot evident, la Mondialele din Africa de Sud, din 2010. Ni se dă astfel de înţeles că alde Naşu’, Corleone, Piţurcă, Lupescu şi restul bandei ar fi un fel de judecători, adică inamovibili şi că nouă, nişte tâmpiţi, în jur de 20 de milioane, nu ne rămâne decât să mai tremurăm vreun an şi ceva în viitoarele preliminarii, tooot aşteptând să-i vedem înviind pe ăştia morţi de acum. Că doar nu vă imaginaţi vreo soluţie în mintea (?!) lui Piţurcă, urmare căreia să vedem deja prin septembrie când jucăm primul meci şi alte personaje decât Pinguinul cu crampoane din divizia a treia bulgară, Cociş, eroul fulminantelor rezultate locale obţinute de galacticii şerifi din Tiraspol, ori pe săgeată de la Inverness, căruia nici în glumă nu poţi să-i spui aşa după ce acum 40 de ani juca şi „săgeata din Carpaţi”, pe numele său Ion Pârcălab. Conform unei tradiţii împământenite în această lume a nesimţirii depline, nu m-ar mira ca în următoarele câteva zile întreaga bandă să iasă la contraatac (singurul la care se pricep, că de acela din teren habar nu au avut vreodată) şi să ne scoată tot pe noi vinovaţi de impotenţa lor, eventual acuzându-ne că le-am turnat bromură în ceai, cum circula pe vremuri legenda în armată. Am tot auzit în aceste zile de la Piţurcă pân la Naşu’ şi retur, via Chivu şi alţii, că “nu s-a putut mai mult”, că „ăsta-i lotul”. Zău, mă deştepţilor? Dar lotul, cine l-a făcut, mama? Nu, că mama nu mai face absolut nimic, de mai bine de 7 ani! L-a oprit cineva pe Piţurcă să aducă chiar fotbalişti în locul panaramelor de Nicoliţă, Cociş, Niculae şi alţi vreo 12? Trică, Keşeru, Szekely şi alţii nu-s fotbalişti români? Marica trebuia doar plimbat ca sfintele moaşte? Ăştia ce n-au, bă, „experienţă internaţională”? Zău? Da’ ăia din teren, de care au ? Experienţa înfrângerilor de la oricine şi oricând? Ştiţi care va fi rezultatul demersului cu lista de semnături pentru destituirea lui Piţurcă? O nouă şi (mai) adâncă îmbufnare a derbedeului care atâta ştie, atâta poate. Inamovibilu’ lu Peşte!