În mod normal, o victorie ar trebuie să vă aducă bucurie. Cu atât mai multă atunci când e realizată la un scor consistent. Tocmai de aceea, acest 4-0 cu Muntenegru s-ar cuveni să ne entuziasmeze şi să ne aducă tonusul necesar abordării turneului final cu speranţe majore. În loc de asta, m-au cuprins tot soiul de nelinişti, mai puţin legate de portar, singurul post unde suntem acoperiţi cu vârf şi îndesat. De fapt, şi aici ar trebui să avem niscai emoţii, în nedorita şi nefericita situaţie că Lobonţ s-ar accidenta. Îl vedeţi pe vreunul din ceilalţi doi reuşind să facă minunile la care se dedă „Pisica”? Asta, desigur, ca urmare a faptului că apărarea este vraişte. Noroc că Lobonţ e obişnuit cu chestia asta de la echipa de club, ceea ce e de fapt un lucru pozitiv, el fiind nevoit să fie permanent în priză pentru a suplini găurile din dispozitiv. Dacă tot veni vorba de apărare, atunci vă avertizez încă de pe acum, că problemele majore aici se află. Începând cu umărul afectat al căpitanului de echipă, continuând cu neuronii unora dintre colegii de linie şi terminând cu nesincronizările vădite ale tuturor şi ale fiecăruia în parte. De altfel, lucrul acesta a fost cel mai vizibil în meciul de sâmbătă: în secunda 40 s-a finalizat cu un penalti, iar niţeluş mai târziu numai intervenţia decisă a…arbitrului Tudor (care a fluierat absolut penal un ofsaid perfect inexistent!) ne-a salvat de la un gol pe care însă la turneul final ni-l va da oricare dintre adversari, presupunând că nu ne vor arbitra români care oricum nu sunt acreditaţi! Atacul aparent s-a mişcat bine, dar din ecuaţie nu poate lipsi dezinteresul vădit al adversarilor, parcă mai preocupaţi chiar decât noi ca treaba noastră să iasă bine. Încă mai neliniştitor este că printre cei mai buni de pe teren s-au numărat Dică, Petre şi Bănel, adică jucătorii care în meciurile normale, inclusiv cele din campionatul intern (fără Pinguinul care e mare campion în Bulgaria!) au fost constant catastrofali. Crede cineva că în faţa Italiei, Franţei şi Olandei, domnii aceştia vor avea aceleaşi evoluţii remarcabile? Răspunsul vine de la sine: mira-m-aş! Aşa că, indiferent cât de neconvingător ar fi evoluat şi adversarele noastre, parcă tot noi avem faţă de găina grupei.