Doru POPOVICI

O ştire care ar putea fi catalogată undeva între senzaţională şi înspăimântătoare ne-a fost furnizată duminică pe înserat: Vieri, marele (vorbim de kile, desigur!) fotbalist italian, ar putea descinde în România. Nu, nu pentru meciul ăla de caritate, cu Figo, Roberto Carlos şi Gică Hagi, adică fotbalişti cândva excepţionali şi, desigur, celebri, deşi eu la asta m-am gândit când am auzit capul de ştire. Chiar îmi imaginam că e o soluţie pentru completarea efectivelor, în caz că Roberto Carlos îşi menţine hotărârea de a se da accidentat. „Bobo”, aşa cum îl alintă presa italiană şi fanii (foşti, că acum nu mai e cazul…) vrea nu să participe la meciul ăsta „de vară”, ca şpriţul, ci la ditamai campionatul naţional, din postura de fotbalist cu acte în regulă, înregimentat la „ceferiştii” din Giuleşti. Cu ce prilej? Păi, probabil, după ce la Firenze, acasă la el, i-or fi băgat foştii fani interdicţia de acces, urmare prestaţiilor mai mult decât jenante ale fostului superstar, culminând cu penalty-ul care a îngropat-o pe Fiorentina la capătul „dublei” cu Glasgow Rangers, din semifinala Cupei UEFA. Am scris după meci, chiar aici, despre malacul nehazos numit „Bobo” care, în cele 10-12 minute cât mai joacă în câte un meci, în amintirea gloriei de altădată, nu numai că nu produce decât efecte comice, dar distruge şi ceea ce ar putea construi ceilalţi (Mutu, în primul rând), băgându-şi hoitul în mijlocul vreunei faze care ar fi putut deveni periculoasă, cu o singură condiţie: că ăsta să-şi fi odihnit chintalul de şuncă pe o iarbă de la munte, nu tocmai pe aia înconjurată de tribune. De ce o fi căşunat malacul pe România? Simplu: fiindcă fotbalul nostru letargic i se potriveşte mănuşă. Doar nu era să meargă la turci, precum Carlos (că tot veni vorba) şi să prindă şi un sfert de finală de Champions’ League. Că oricum nu-l mai prindeam, cu el în echipă… Şi dacă tot arată ca un pachiderm reşapat, cred că i se potriveşte de minune bancul ăla cu ardeleanul care primise cadou un elefănţel. Şi care, după ce i-a mâncat iarba, livada, gardul şi tot ce mai era pe-acolo, într-o bună zi a luat-o din loc. Iar ardeleanul, privind în urma lui şi văzându-l cum se îndepărtează, fericit dar şi uşor nostalgic, zicea cam cum ar trebui să zică şi conducerea Rapidului la aşa o propunere: „Du-te, Bobo, du-te. Du-te-n…”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Du-te, Bobo, du-te….

Comentarii