A spune că banii confiscaţi de către DNA în circumstanţele cunoscute erau destinaţi cumpărării de terenuri, este ca şi cum femeia surprinsă în chiloţi cu Casanova ar pretinde că a fost programată la ginecolog. Ulterior am identificat două teme de dezbatere. Prima dintre ele mergea către minimalizarea faptei, odată pentru că flagrantul eşuase, apoi pentru că nu se premia noncombatul, ci dimpotrivă, apărarea “corectă” a şanselor. De-a lungul timpului am mai scris despre acest lucru, la modul teoretic. Acordarea unor foloase pentru îndatoriri normale creează un orizont de aşteptare deformat. Dacă şeful te laudă că într-o dimineaţă ploioasă ai ajuns la timp la serviciu, data viitoare te vei simţi nedreptăţit dacă el va ignora acest lucru. Această practică a creat un monstru în lumea medicală, unde cei în mâinile cărora îţi încredinţezi sănătatea ajung să nu te bage în seamă fără stimuli suplimentari, iar dureros este că nu numai ei, ci şi noi am ajuns să percepem ca firesc acest lucru. Particularizând pentru fotbal, în cazul proliferării acestei practici, o echipă nemotivată la final de stagiune, presupunând că nu va fi ofertată de terţi, se va răzbuna pe “zgârciţi” făcând deliberat pârtie adversarului. Bineînţeles, următorul pas este premierea arbitrului pentru a fluiera, chipurile, corect. La fel, pentru că a scris o cronică imparţială, şi ziaristul poate pretinde bani de-o ciungă! Altfel...
Cea de-a doua temă, care dovedeşte acuitatea şi memoria publicului de fotbal, este reproşul adresat pe bună dreptate unor ziarişti, inflexibili acum, pentru ideea similară de a oferi bani echipei reprezentative a Finlandei, la finalul precedentei campanii de calificare. Atunci majoritatea rubricanzilor de la gazeta cu pricina a apărat demersul (mai puţin “externii” Adrian Cioroianu şi Radu Paraschivescu, ambii retraşi acum din activitatea “competiţională”, din motive diferite), probabil în ideea că nu contează cum îţi faci reclamă, importantă e notorietatea!