Ca punând fenta pe ei, să-i împarţi în două cete, juniori şi bătrânei… Total lipsit de glorie modul în care Manchester a înţeles să abordeze cele două meciuri din semifinală. Faţă de englezi, măcar Barcelona a încercat să joace în ambele manşe, chiar dacă între intenţie şi faptă a fost cale lungă. Acest jucător cu adevărat extraordinar care este Messi, capabil să-l scoată cu obstinaţie din joc pe Scholes la fiecare minge, numai modulând din gleznă, s-a zbătut în van, fiind limpede pentru toată lumea că pur şi simplu n-are cu cine! Eto’o şi Henry, nişte umbre, incapabile să intre într-o combinaţie, să se arate la “un-doi”, nu mai vorbesc despre finalizare… Iniesta, un inspirator pur, distribuit pe banda stângă în rol de Ronaldinho, a sfârşit prin a fi schimbat, iar speranţele Barcei au început să se scurgă precum nisipul din clepsidră. Nu ştiu dacă aţi simţit la fel, dar dacă ceva a lipsit echipei blaugrana pentru a juca finala, acel ceva a fost spiritul rebel al lui Ronaldinho. Aşa cum era el în joc, mai narcisist, cu capul întors ostentativ în direcţia opusă direcţiei în care pleacă pasa, conştient că acest lucru nu mai păcălea pe nimeni, dar ştiind instinctiv că un zâmbet smuls spectatorilor face uneori mai mult decât orice tactică savantă. Şi Dinţosul dansează cu mingea, însă nimeni nu s-a simţit ofensat din cauza asta! Orice s-ar spune, la nivelul unui club de talia Barcelonei, staff-ul tehnic se face vinovat de a nu fi ştiut să gestioneze relaţia cu un jucător ca Ronaldinho, al cărui caracter nu este nici pe departe atât de dificil ca al lui Ibrahimovic, de exemplu.
Aşadar, beneficiara acestei stări de fapt de la echipa catalană a fost cinica Manchester, pe care hârşitul Sir Alex Ferguson a obligat-o să joace ermetic, la greşeala adversarului, ştiind că aceasta se va ivi mai devreme sau mai târziu. Una dintre erori s-a petrecut chiar în zorii primului meci, însă Cristiano Ronaldo a vrut să execute într-un mod sofisticat acel penalty. Acum, la retur, la unicul gol al semifinalei, Scholes a primit o pasă de la un adversar care reuşise o recuperare în margine, însă a întors, contrar tuturor regulilor, mingea în centru…
Dincolo, la Chelsea-Liverpool, nici una dintre echipe n-a refuzat jocul şi ce a ieşit am văzut cu toţii. Chiar dacă a ridicat paroxistic tensiunea pe final, portarul Cech şi-a consumat ghinionul când trebuia. M-a bucurat victoria albaştrilor în virtutea legii compensaţiei, care se va aplica, sper, şi la sfârşitul acestui sezon. Mă refer la faptul că Manchester şi Chelsea, echipele care fac legea, iată, şi în insulă şi pe continent, îşi vor împărţi finalmente succesele. Deşi n-aş exclude complet nici varianta the winner takes it all, vorba suedezului!