Nu numai cu Bănel trebuie să-l comparăm pe John Arne Riise! Ca să ieşim bine, să-l scoatem la înaintare pe un alt stelist, Mihăiţă Neşu. Norvegianul s-a aruncat cu capul înainte şi la propriu şi la figurat, într-o încercare aiuristică de a lovi mingea la nivelul genunchiului. Al broaştei, dacă ne raportăm la teorie. Interesant este că nu demult s-a înscris dintr-o execuţie asemănătoare tot în Liga Campionilor, iar Tevez a fost răsfăţat de presă pentru acea reuşită. De data asta, fiind vorba despre un autogol, Riise a fost făcut varză, aşa aş interpreta cuvântul "budincă", cu care l-a gratulat un ziarist insular (cam nedreaptă această conotaţie negativă pentru nişte chestii altfel delicioase!). Încercând totuşi o explicaţie fotbalistică, înclin să cred că totul s-a datorat poziţiei în care l-a prins faza. Aducea cu un sprinter, cu corpul aplecat înainte în momentul în care s-a dus în întâmpinarea mingii. Iar fracţiunea de secundă pe care a avut-o la dispoziţie i-a declanşat instinctul nefast. Spre deosebire de el, Bănel sau Hirschfeld au apucat să gândească. În cazul românului mă refer la autogolul de pe Bernabeu, cel de la Iaşi fiind o execuţie pur greşită. Iar pentru canadianul de la Cluj, la acea fază din meciul cu Steaua mai binele a fost duşmanul binelui. Şi-a dat seama că ar respinge prea scurt în careu şi-atunci a căutat cornerul, numai că în loc să pună mingea la colţ, şi-a pus echipa.
Cert este că, exceptând accidentările, ceea ce i s-a întâmplat lui Riise este cuantumul maxim al decepţiei în fotbal. Putea rata Cristiano Ronaldo un penalty nu în minutul 2 al meciului, ci în minutul 2 al prelungirilor, şi tot nu servea atât amar suporterilor! În opoziţie cu toate acestea, vine intervenţia lui Neşu din finalul meciului cu Poli. O minge deviată uşor, cât să nu-i schimbe radical traiectoria şi să se înscrie în galeria celor de mai sus, dar suficientă pentru a o sălta peste gheata atacantului advers. Deşi e cam devreme, poate că aici s-a câştigat titlul. De fapt, şi aici!