Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Fotbalul românesc pare alcătuit numai din persoane deranjate. Cu ghilimele sau fără. Ele sunt deranjate, în principiu, până şi de faptul că în zi de meci trebuie să-şi lese baltă celelalte treburi (care, prin deducţie, trebuie să prezinte mult mai mare importanţă) şi să o ia către stadion, lucru valabil şi pentru jucători şi antrenori, dar şi pentru barosănimea înconjurată de „băligarzi” din tribuna oficială. Am văzut în ultimul week-end jucători deranjaţi de adversarii care, atunci când atacă, nu se pune sub nici o formă problema câştigării mingii, ci doar a intervenţiei rapide a ambulanţei. Dar am văzut şi alţi jucători (eventual aceiaşi!) pe care cel mai tare şi mai tare îi deranjează mingea. Un exemplu cu totul excepţional în acest sens l-a constituit (hai să-i zicem aşa, deşi cuvântul pare complet nepotrivit) fotbalistul Chiacu, până acum câteva luni prezentat drept mare sculă de talent, care a reuşit o acţiune ce demonstrează că legile fizicii nu se operează pe tăpşanul cu fotbalişti români (talentaţi) ori nici ele nu mai sunt ce erau odat’: pătruns pe dreapta, destul de vioi, până la marginea careului, domnul Chiacu a riscat un şut. Cu dreptul. Ei bine, în loc s-o ia spre poartă sau măcar undeva în zonă, inclusiv peluza din spate, mingea a descris o traiectorie bizară, luând ceva înălţime, apoi descriind o curbă în direcţia opusă celei în care se afla poarta, ajungând oarecum pe partea opusă celei din care se şutase, şi îndreptându-se spre centrul terenului! A fost o chestie complet inedită, amintindu-mi de bancul ăla străvechi cu australianul care tot vroia un bumerang nou… numai că nu putea scăpa de ’ăl vechi! În aceeaşi etapă, am mai văzut o scenă ciudată: un derbedeu, în lupta pentru minge pe lângă fanionul de la corner, a ieşit din spaţiul de joc şi a lovit, din greşeală, o domnişoară fotoreporter. S-a văzut, o fracţiune de secundă, cum îi sare aparatul, iar ea îşi duce mâinile la faţă, probabil de durere. L-a deranjat pe domnul fotbalist, că stătea în loc nepotrivit. Dar boul (că altceva că ar putea fi un animal de acest fel?), în loc să se oprească, să vadă ce a păţit, s-o întrebe de sănătate (că ăştia, mă boule, vă fac oameni, ziariştii adică, boule!), mă rog, ceva, un gest, şi-a continuat târâiala către centrul terenului, că, deh, avea treabă boul.
