Am tot scris anul acesta despre jalnicele prestaţii ale echipelor noastre cu pretenţii de prezenţă în cupele europene. Dar, vorba lui Creangă, aşa de prost ca în ultima etapă, ca în precedenta şi ca de când se ştiu, parcă n-au jucat niciodată. Echipa care ne încânta astă toamnă, CFR Cluj, de când şi-a „întărit” lotul cu încă alţi sud-americani şi nord-europeni, a început să dea rateu după rateu, dincolo de arbitrajele ostile ori de mobilizarea exemplară a adversarilor (cu sau fără „motivarea” acestora prin pungi de plastic venite de la concurenţă). Clujenii par foarte hotărâţi să se înece la mal, termenul până la care omul cu pungile ameninţa că-i va detrona părând deja exagerat de îndepărtat, chiar oarecum pesimist. Zicea Becali că „la Paşti”, dar iată că se putea îndeplini pohta ce-a pohtit chiar la Paştele catolicilor care anul acesta a venit cu cinci săptămâni mai devreme decât cel ortodox. Ce se întâmplă la Cluj? Eu zic că e un cumul de factori: cei mai vechi, care galopau în formă, or fi obosit, ba s-or fi şi văzut campioni prea devreme, noii sosiţi n-au nici valoare, nici forţa necesară de a finaliza ei bătălia în locul celor obosiţi ori blazaţi. Şi, în plus, parcă nici portar nu prea mai au. Iar pentru a încununa dezastrul, parcă nici arbitrii nu mai sunt ce erau odat’, adică, în loc să-i favorizeze, au început să-i buşească din toate poziţiile. De fapt, dacă asta-i chiar explicaţia? Adică arbitrii, nu jocul şi nu locul, să fie cheia detaşării CFR-ului, cândva, atât de clar, în funte? Oricum, în ritmul în care diferenţa scade, s-ar putea să o vedem nu la baraj pentru Champions’ League, ci pentru Cupa UEFA! Trebuie adăugat în ecuaţie şi norocul care pare a fi migrat din Ardeal şi Banat către Capitală. Fiindcă numai un noroc chior a făcut ca Dinamo, în loc de o bătaie soră cu moartea, să învingă în prelungiri la Cluj, iar Steaua, în loc să ia golul anului, de la vreo 50 de metri, să fie mai întâi salvată de bară, apoi de Badea, tot în prelungiri. Tot ce se întâmplă de la o vreme în campionat probează că s-a creat un real echilibru între primele 10-12 echipe din clasament. Numai că s-a produs în sens invers celui dorit, adică în loc să crească valoarea celor de jos, s-a dus naibii aceea a pretendentelor la cupe europene. Tristă confirmare a ceea ce am tot spus, anume că dacă până acum ne tot făceam de râs cu două-trei echipe, anul ăsta ne vom face cu şase!