Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Ajunşi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, înainte de a evalua şansele de câştigare a trofeului, sunt nevoit să mai constat încă o dată (a câta!?) că între ceea ce se joacă acolo şi ce vedem „la intern” este o diferenţă galactică. Dacă am scris cuvântul magic, atunci e musai să spun ceva şi despre „galacticii” mei, pe care îi iubesc de exact o jumătate de secol, din 1958, şi care numai eu ştiu câte milioane mi-au mâncat în ultimii 3-4 ani, la pariuri. Şi nu numai în Ligă, ci şi în campionatul Spaniei (las’ că tot noi îl luăm anul ăsta, iar la anul – mereu „la anul”! – şi Liga!) ori în Cupa del Rey. În sfârşit, lăsând sentimentalismele, trebuie să constat (cu durere) că la Real, în pofida tuturor schimbărilor de personal, ăştia de acum n-au nimic în comun cu Real-ul de acum 5 sau 50 de ani, oricât de buni ar fi, luaţi cu bucata. Nu ţine nici chestia cu „mercenarii” de acum, fiindcă Real din asta a trăit mereu: cu 50 de ani în urmă strălucea argentinianul (spaniolizat până la urmă) Di Stefano şi ungurul Puskas, iar cei de acum cinci ani erau care brazilian, care francez, portughez sau mai ştiu eu ce. Rămâne doar ideea că ăştia de acum, pur şi simplu n-au valoarea necesară atingerii obiectivelor, prea mari pentru ei. În tur, la Roma, a lipsit Robinho. Credeam că va mânca jar în retur. Aiurea! Acum a lipsit Van Nistelrooy. Dar cred că nici cu el ori cu ăilalţi doi olandezi nu făceam mai mult. În schimb, ooof!, Barcelona a câştigat relaxat, neforţând nici un pic. Că n-avea de ce, scoţienii ajungând accidental până aici. Şi ajungem la fondul problemei: Anglia. Un campionat uluitor de puternic, susţinut din spate de ligile „inferioare”, cu nimic inferioare celei dintâi, dovadă halucinantele rezultate din cupele interne, unde de mult timp nu mai e o surpriză adevărată eliminarea oricărei dintre cele mari. Care se răzbună, ale naibii, chiar în Champions’ League. Cea mai cumplită a fost a Arsenal-ului, care a făcut instrucţie chiar cu deţinătoarea trofeului, Milan. A fost o diferenţă colosală, cam ca la noi, între Steaua şi Building Vânju Mare. Milan, e clar, a îmbătrânit definitiv. E momentul ca toţi Matusalemii din lot să se retragă. Chelsea a jucat exact cât trebuia ca să-şi rezolve treaba, la fel ca Manchester. Iar Liverpool e a patra (din opt calificate) dintre „englezoaice”, că doar n-o s-o bată Inter cu 3-0. Aşa că, anul ăsta, e din nou anul Angliei. Şi, chiar dacă nu-mi place s-o recunosc, merită.
