Gabriel MANȚĂ

O faptă de arme răsunătoare, asta le lipseşte mânjilor lui Wenger pentru a împlini majoratul în fotbal. Câştigarea campionatului ar fi una, câştigarea trofeului Champions League ar fi cealaltă. În Anglia lupta se dă la baionetă cu trupa expertă a lui Alex Fergusson, în timp ce în Europa lecţia predată lui Milan va însemna ceva doar pentru italieni dacă Arsenal nu-i oferă continuitate printr-o prezenţă în finală. Bineînţeles, foarte important este culoarul, unii dintre favoriţi se vor trezi în cale cu Fener sau Schalke şi implicit cu viză pentru semifinale, îmi asum acest pronostic. Revenind la victoria lui Arsenal împotriva Milanului, tunarii au renunţat la acel respect amestecat cu teamă, vizibil în tur. Au luat meciul pe cont propriu şi ce a ieşit ne-a încântat pe toţi. Practic, gazdele au avut doar două şanse pentru a-şi lua soarta în propriile mâini, ambele în prima repriză, când jucătorii erau proaspeţi. Fabregas a scos o minge de pe linia porţii, apoi, la singura pasă luminoasă a lui Kaka, Pato nu a simţit setea de a şuta... Dacă era un ou în locul mingii, acesta nici nu s-ar fi spart, atât de grijuliu l-a aşezat în mâinile lui Almunia! Odată depăşite potenţialele puncte de inflexiune, tunarii au zburdat efectiv, de-a lungul, de-a latul. Erau peste tot, conduceau jocul şi le mai şi plăcea!

Dintre celelalte echipe, ochisem câteva din linia a doua de la care mă aşteptam să le facă viaţa grea granzilor. Lyon avea tracţiune pe faţă asigurată de acest Benzema, însă golul egalizator primit conjunctural în tur a cântărit greu şi Manchester a trecut mai departe, nu fără opinteli. Apoi, Roma... Ce atipică poate fi această formaţie! Totti îşi asumă fără probleme rolul de infanterist în linia întâi, în lipsa unui atacant clasic el fiind cel care este luat în primire de fundaşii centrali adverşi. E drept, Spaletti a imaginat un fel de evantai, cu mecanisme nu atât de evidente. De aceea jocul romanilor nu emană forţă, cât imprevizibil. Evident, acest imprevizibil se poate întoarce pe neaşteptate împotriva lor, însă deocamdată au scos Realul şi pot fi singurii italieni rămaşi în cursă.

Tot la categoria sus-amintită le încadram şi pe Sevilla şi Porto. Beneficiind de adversari “de încălzire”, acestea au clacat exclusiv pe mâna lor. Sevilla i-a luat tare pe turci în ideea de a-şi face meciul uşor şi a-şi asigura calificarea cu minimum de efort. După 2-0 au arătat prea multă suficienţă şi până la urmă au fost pedepsiţi la penalty-uri. Deşi aceeaşi soartă a avut-o şi Porto, scenariul s-a scris mult mai spectaculos. Acest meci chiar ar fi meritat să fie văzut în direct! Paradele pe care le-a inventat portarul lui Schalke 04 se acumulează de obicei într-un sezon întreg, însă Neuer le-a concentrat în 120 de minute plus lovituri de departajare. Practic, acesta a făcut ca scorul să nu ajungă la proporţii sugerate de însuşi numele echipei sale, Schalke 04! Emblematică mi s-a părut o fază din prelungiri când Quaresma a scăpat singur, atât de singur – vorba cântecului, a fentat, a simulat şutul, însă Neuer a refuzat pur şi simplu să se culce şi a rămas pe picioare, încovoiat în faţa portughezului, cu mâinile ca nişte lopeţi bălăngănind până la pământ. Iar intervenţia sa la şutul tras de la 11 metri de Lisandro Lopez zdruncină serios ideea că un penalty nu poate fi apărat!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Eterna şi fascinanta Ligă a Campionilor.

Comentarii