Două scanări cerebrale realizate la interval de 4 ani arată modul în care un vierme lung de 1 cm s-a deplasat prin creierul unui bărbat, înainte de a fi înlăturat în urma unei operaţii.
Viermele se numeşte Spirometra erinaceieuropaei şi este originar din Orientul Îndepărtat, iar cazurile de infestare de acest fel sunt foarte rare, fiind înregistrate numai 300 de cazuri până acum în întreaga lume.
Pacientul este din Marea Britanie şi prima scanare la RMN a fost realizată în anul 2008.
În decursul a 4 ani, viermele s-a deplasat de pe partea dreaptă a creierului spre partea stângă, pe o distanţă de 5 cm.
Infestarea cu acest parazit provoacă inflamarea ţesuturilor, convulsii, dureri puternice de cap şi pierderi de memorie.
Din fericire pentru pacient, viermele nu a depus ouă şi a fost scos în urma unei operaţii, care a avut loc la spitalul Addenbrooke din Cambridge.
După îndepărtarea parazitului, cercetătorii i-au analizat ADN-ul, pentru a stabili ce medicamente ar putea constitui un tratament eficient, dacă vor apărea şi alte cazuri de infestare.
Specia este rezistentă la substanţele folosite în mod normal împotriva viermilor de acest fel, de aceea pacientul nu a putut beneficia de tratamentele clasice, fiind necesară în final operaţia.
Roxana Ruscior
Sursa: Daily Mail