Ce fel de părinte eşti: „elicopter” sau „plug de zăpadă”?

A devenit deja destul de cunoscut conceptul de părinte „elicopter” – anxios, aflat mereu în preajma copiilor, ca un elicopter care stă în aer deasupra lor, invadându-le permanent spaţiul. Dar psihologii au identificat recent un nou tip de părinte - pe care l-au poreclit „plug de zăpadă” – care netezeşte drumul copilului, înlăturându-i din cale toate obstacolele şi, în acelaşi timp, creează o enormă presiune asupra acestuia, prin pretenţiile exagerate în ceea ce priveşte performanţele copilului.

Aceşti părinţi îşi pot transforma copiii în adevărate „maşinării de obţinut rezultate”, avertizează David McCullough, profesor şi autor al unei cărţi pe această temă. 

Această metodă de creştere a copiilor poate duce la dezvoltarea unor copii anxioşi, dependenţi, narcisişti şi carierişti.

Ei sunt supraprotejaţi şi li se pun la dispoziţie tot felul de ajutoare – necesare sau nu – pretinzându-li-se în schimb să producă rezultate de excepţie. 

„Copiii”, spune specialistul, „se adaptează; renunţă la auto-determinare şi la dorinţa de a-şi explora propriile domenii de interes.”

Evident, părinţii nu au intenţii rele, dar efectele acestui tip de educaţie pot fi devastatoare; copiii pot avea dificultăţi în stabilirea într-o carieră, pot prezenta fenomene de dependenţă şi pot chiar să clacheze complet, din cauza presiunii psihologice uriaşe. 

Aceşti părinţi le pun la dispoziţie copiilor meditatori – fie că e nevoie ori nu -, uneori le fac ei înşişi temele, şi îi obligă, în schimb, să participe la tot felul de activităţi extraşcolare – lecţii intensive de muzică, sport de performanţă – şi le pretind cele mai bune rezultate în competiţii.

În cartea sa, McCullough denunţă „cultul modern al excepţionalităţii”, din cauza căruia copii au ajuns să fie terorizaţi de ideea de a fi pur şi simplu persoane obişnuite.

Ca urmare a educaţiei de către părinţii „pluguri de zăpadă”, odată ajunşi la facultate, copiii nu reuşesc să se descurce şi pretind ca profesorii să le facă lecţii suplimentare sau să beneficieze de ajutorul unui meditator, ca pe vremea când erau la liceu. Alteori, renunţă pur şi simplu la studii, considerând că e vina sistemului de învăţământ, nu a lor. 

Părinţii ar trebui să nu cedeze tentaţiei de a dirija în cele mai mici amănunte viaţa copiilor, ci ar trebui să le dea libertate de mişcare, pentru ca aceştia să-şi urmeze propriile pasiuni, propriul drum în viaţă, chiar cu riscul de a face unele greşeli.

Sursa: Mail Online

Descopera.ro