Oamenii de ştiinţă au aflat cum putem da înapoi cu 10 ani ceasul biologic. Nu este vorba de aspectul fizic, ci de organismul nostru, de forma în care suntem, de sănătate.
Potrivit cercetătorilor, persoanele care au un câine ca animal de companie devin practic cu 10 ani mai tinere.
Este vorba de activitatea fizică pe care o face, de nevoie, stăpânul unui căţel, explică Zhiqiang Feng, de la Universitatea St. Andrews, autorul studiului.
El precizează că această activitate nu va aduce ani în plus vieţii unui stăpân de câini, dar este foarte benefică.
Mai ales în cazul persoanelor vârstnice, prezenţa unui câine este tonică, pentru că îi îndeamnă să facă multă mişcare.
Astfel, ei vor scăpa de unele probleme musculare şi osoase, dar vor avea şi o stare de spirit mult mai bună.
Studiile au demonstrat că aceste persoane cu un risc de depresie mult mai mic.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat 547 de bătrâni din Tayside, Statele Unite, cu vârsta medie de 79 de ani.
Timp de 7 zile, ei au fost rugaţi să poarte un accelerometru, pentru a măsura mişcările făcute zilnic.
Dintre aceştia, 9% aveau câini şi au demonstrat o stare psihică mult mai bună, un nivel scăzut de anxietate şi depresie. De asemenea, ei aveau o activitate fizică mult mai intensă.
Un rol foarte important îl au plimbările zilnice alături de câine, ocazie cu care stăpânii pot să cunoască alte persoane din vecinătate, să-şi facă noi prieteni.
Pentru bătrânii care nu au animale de companie, Feng sugerează plimbările în aer liber în grup, ocazie plăcută pentru a face mişcare.
Sursa: Daily Mail