Un bărbat din patru susţine că divorţează sub influenţa prietenilor lor divorţaţi, arată un sondaj efectuat de site-ul Vision Critical.
Deoarece bărbaţii sunt uşor influenţabili, când unul divorţează se creează un efect de propagare ce poate submina căsătoriile celorlalţi membri din cercul de prieteni, informează dailymail.co.uk.
Spre deosebire de bărbaţi, doar o femeie din şase a afirmat că este influenţată de relaţiile prietenelor.
Teoria a fost propusă de o firmă de avocatură, în urma unui sondaj în care cuplurile divorţate au fost rugate să menţioneze motivul despărţirii.
Aproape unu din patru bărbaţi (23%) a afirmat că a fost influenţat de prieteni deja divorţaţi, în comparaţie cu o femeie din şase, adică 15%.
"Când un cuplu se desparte, ceilalţi observă adeseori fisurile din propria relaţie, ceea ce determină un efect de propagare în cadrul cercurilor sociale şi a familiei", a declarat Christina Blacklaws, de la firma de avocatură The Cooperative Legal Services din Marea Britanie.
Cercetătorii au descoperit că persoanele divorţate au o situaţie economică mai precară, se îmbolnăvesc mai uşor şi sunt mai nefericiţi, iar copiii lor obţin rezultate mai slabe la şcoală.
Cu toate acestea, 11% dintre cei care au participat la sondaj au afirmat că îşi doreau aceeaşi fericire ca prietenii lor singuri sau divorţaţi.
Sondajul efectuat de Vision Critical pe un număr de peste 2.000 de persoane a stabilit că membrii familiei jucau un rol mult mai mic în influenţarea divorţului. Doar 10% din bărbaţi şi 9% din femei au spus că au fost influenţaţi de o rudă în această privinţă.
Pe de altă parte, doar 4% dintre participanţii la sondaj au declarat că s-au îndoit de propria căsnicie în urma unei emisiuni TV şi numai 1% au fost influenţaţi de comportamentul sau opinia unei celebrităţi.