Asterix şi Obelix, faimoşii apărători ai galilor în faţa romanilor, au părăsit Franţa, în contextul programului preşedintelui socialist Francois Hollande de a creşte taxele pentru francezii cu venituri mari, potrivit Bloomberg.
Actorul Gerard Depardieu, care a interpretat în mai multe filme rolul lui Obelix, un personaj fictiv foarte iubit în Franţa, s-a mutat în Belgia din cauza taxelor lui Hollande, în timp ce Christian Clavier, care a jucat rolul lui Asterix, a plecat la Londra.
Depardieu, cunoscut şi pentru roluri precum Cyrano de Bergerac şi muschetarul Porthos, s-a înregistrat la 7 decembrie ca rezident în satul Nechin, Belgia, unde a cumpărat o casă, a declarat primarul comunei Estaimpuis, Daniel Senesael.
"Putem doar să fim bucuroşi că a ales să vină în Belgia şi, mai ales, în Estaimpuis. Putea să se stabilească la Bruxelles, dar a ales o zonă rurală. A găsit o atmosferă prietenoasă, care i-a plăcut, un spirit al generozităţii, deschiderii şi toleranţei. Cred că asta căuta când a plecat de la oraş", a spus Senesael.
Actorul de 63 de ani, care are în palmares şi rolul Jean Valjean, într-o versiune TV a romanului "Mizerabilii", este ultima celebritate din Franţa care încearcă să scape de o serie de taxe anunţate de socialistul Hollande după ce acesta a fost ales preşedinte în mai.
Hollande impune o taxă de 75% pe veniturile mai mari de 1 milion de euro şi a majorat impozitele pe câştiguri de capital, cele pe avere, pe moşteniri şi vânzarea companiilor de către fondatori.
Asterix, Christian Clavier, a plecat la Londra mai devreme în acest an, considerând că ar putea fi expus la atacuri din cauza legăturilor strânse cu precedentul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, şi în mai mică măsură din cauza taxelor, a declarat, în octombrie, pentru AFP, agentul acestuia, Alexandra Schamis.
Miliardarul francez Bernard Arnault, director general al LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton a aplicat pentru cetăţenie belgiană în septembrie. Chiar dacă a promis că va continua să plătească taxe în Franţa, acţiunea sa a atras critici dure din partea lui Hollande şi a susţinătorilor acestuia.
Hollande a făcut apel la "patriotismul" acestuia, în timp ce cotidianul Liberation a publicat pe prima pagină titlul: "Dispari, ticălos bogat".
Impozitele pe venit şi moştenire în Belgia sunt mai mici decât cele din Franţa şi, spre deosebire de guvernul francez, cel de la Bruxelles nu percepe o taxă pe avearea personală. Din aceste motive, Belgia este mai atractivă pentru antreprenori, afirmă Philippe Kenel, avocat specializat în taxe la firma Python, Schifferli, Peter & Associates din Geneva.