Specialiştii agronomi din Australia au anunţat că sunt pe punctul de a crea ananasul cu aromă de nucă de cocos, o varietate a fructului tropical care va primi numele de "Ananas AusFestival".
Departamentul de stat pentru Agricultură din Queensland (sud-estul Australiei) a anunţat, miercuri, că specialiştii săi se află în ultima etapă de dezvoltare a noii varietăţi a fructului tropical.
"Testele de gust au demonstrat că soiul AusFestival este unul popular. Are o delicioasă aromă de nucă de cocos, pe care nu o găsiţi la niciun alt soi de ananas din Australia", a declarat, foarte serios, Garth Senewski, de profesie horticultor, pentru radioteleviziunea australiană ABC.
"Este dulce, uşor acrişor şi foarte zemos", a adăugat acesta.
Contactat de AFP, Departamentul pentru Agricultură al provinciei australiene a precizat că primele recolte care vor fi destinate comercializării vor fi obţinute cel mai devreme în doi ani.