Zeci de documente care au aparţinut lui Jean-Etienne-Marie Portalis, ministrul Cultelor din timpul domniei lui Napoleon I, au fost adjudecate cu suma de 650.000 de euro (taxe incluse), în cadrul unei licitaţii ce a fost organizată sâmbătă, la Marsilia, informează AFP.
Această licitaţie a fost organizată de casa franceză Leclère.
Documentele, prezentate într-un catalog de 300 de pagini, conţineau 150 de manuscrise originale, scrisori şi suveniruri, conservate până la această licitaţie pe o proprietate a familiei, unde Portalis (1746-1807) a trăit, în apropiere de Saint-Cyr-sur Mer.
Organizator al ceremoniei de înscăunare a împaratului Napoleon I, pe 2 decembrie 1804, ministrul a avut parte de funeralii naţionale, iar sicriul său a fost primit în Panthéon.
Jean-Etienne-Marie Portalis este unul dintre artizanii Codului Civil, bază a dreptului privat francez, şi al Concordatului încheiat între Biserică şi statul francez, aflat încă în vigoare în Alsacia şi în departamentul Moselle.
Printre cumpărători s-au aflat jurişti, notari, avocaţi, Biblioteca de Drept din Aix-en Provence, Arhivele Departamentale din Bouches-du-Rhône şi Curtea de Casaţie.
Două mari tratate - "De l'usage et de l'abus de l'esprit philosophique durant le XVIIIe siècle" şi "Des sociétés politiques" - au fost vândute cu 23.000 de euro respectiv 18.000 de euro.
O bijuterie excepţională - Marele Vultur al Legiunii de Onoare - a fost achiziţionată cu 150.000 de euro.
În schimb, pledoaria lui Portalis în favoarea toleranţei între religii ("La validité des mariages des protestants en France") nu şi-a găsit cumpărător.
Avocat strălucit, administrator al regiunii Provence la vârsta de doar 24 de ani, Portalis s-a făcut repede remarcat de Choiseul, ministru sub regele Louis al XV-lea, înainte de a intra în serviciul lui Napoleon I