Cel mai recent film din seria "Spider-Man", intitulat "Uimitorul Om-Păianjen/ The Amazing Spider-Man", a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de societatea Exhibitor Relations, informează AFP.
Prezentând aventurile personajului Peter Parker, interpretat pentru prima dată de Andrew Garfield, plecat pe urmele părinţilor săi dispăruţi, acest film regizat de Marc Webb a obţinut încasări de 65 de milioane de dolari de vineri până duminică în America de Nord.
Comedia "Ted", ale cărei personaje principale sunt actorul Mark Wahlberg şi un urs de pluş impertinent, cu umor ireverenţios, a pierdut poziţia de lider şi a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 32,6 milioane de dolari.
Lungmetrajul "Neînfricată/ Brave", noua producţie de animaţie a studiourilor Pixar, s-a menţinut pe locul al treilea, cu încasări de 20,2 milioane de dolari de vineri până duminică. Pelicula prezintă aventurile prinţesei scoţiene Merida, o fată băieţoasă şi temperamentală care respinge tradiţiile familiei sale.
Pe locul al patrulea a debutat filmul "Savages", regizat de Oliver Stone. Acest thriller, despre lupta dintre producătorii de canabis independenţi contra unui cartel mexican, a obţinut încasări de 16,2 milioane de dolari.
Filmul "Mike meseriaşu'/ Magic Mike", regizat de Steven Soderbergh, îi iniţiază pe spectatori în universul striptease-ului masculin şi a coborât de pe locul al doilea pe poziţia a cincea cu încasări de 15,6 milioane de dolari. Unul dintre actori, Channing Tatum, a cărui carieră la Hollywood cunoaşte o ascensiune fulminantă, a fost el însuşi stripper în tinereţe. Din distribuţia acestei pelicule mai fac parte actorii Matthew McConaughey, Alex Pettyfer şi Joe Manganiello.
Comedia "Madea's Witness Protection", noua peliculă a cineastului american Tyler Perry, în care acesta întruchipează din nou pe marele ecran personajul lui fetiş, Madea, a coborât pe locul al şaselea, cu încasări de 10,2 milioane de dolari.
Filmul de animaţie "Madagascar 3: Fugăriţi prin Europa/ Madagascar 3: Europe's Most Wanted" a coborât de pe locul al cincilea şi pe locul al şaptelea, cu încasări de 7,7 milioane de dolari de vineri până duminică. Beneficiind de vocile actorilor Ben Stiller şi Chris Rock, această nouă expediţie îi poartă pe eroii evadaţi de la o grădină zoologică newyorkeză într-un circ ambulant prin Europa.
Pe locul al optulea, cu încasări de 7,2 milioane de dolari a debutat o nouă producţie lansată la sfârşitul săptămânii trecute, "Katy Perry: Part of Me", un documentar despre viaţa cântăreţei pop americane Katy Perry.
Comedia cu accente dramatice "Moonrise Kingdom", cu Bruce Willis, Bill Murray, Edward Norton şi Tilda Swinton în distribuţie, a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al nouălea, cu încasări de 4,6 milioane de dolari.
Noul film regizat de Woody Allen, "Din dragoste pentru Roma/ To Rome with Love", cu Alec Baldwin, Penelope Cruz, Roberto Benigni, Ornella Muti şi Ellen Page în distribuţie, încheie topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, după ce a vândut bilete de 3,5 milioane de dolari.