Lungmetrajul "Tot ceea ce sclipeşte", de Tomas Kudrna, a primit premiul pentru cel mai bun film politic la prima ediţie a festivalului Cinepolitica, ce a avut loc în Bucureşti, în perioada 15 - 21 iunie, informează organizatorii.
Juriul competiţiei, format din regizorul Želimir Žilnik, criticul de film Jay Weissberg, vicepreşedintele FIPRESCI, Alin Tasciyan, şi istoricul Stejărel Olaru, a acordat o menţiune şi două premii. Astfel, menţiunea specială a fost acordată filmului "Băiatul care era rege", în regia lui Andrei Paunov, "un documentar splendid executat despre farmecul misterios exercitat de monarhie asupra unui popor ce a trecut de la regalitate la comunism şi, mai apoi, la haosul imposibil de definit al perioadei postsovietice". Premiul a fost ridicat de Assen Tutekov, însărcinat cu afaceri în cadrul Ambasadei Bulgariei la Bucureşti.
Premiul pentru cel mai bun film politic a fost acordat peliculei "Tot ceea ce sclipeşte", în regia lui Tomas Kudrna, "pentru modul plin de umor şi foarte uman în care tratează o problemă de mediu extrem de actuală şi care ameninţă întreaga planetă. Deşi acţiunea filmului are loc în Kârgâzstan, temele sale reflectă, practic, politica globală". Premiul a fost ridicat de Rene Kubasek, directorul Centrului Ceh.
Trofeul Cinepolitica, acordat celui mai izbutit şi mai profund film din competiţie, a fost primit de "Post Mortem", în regia lui Pablo Larrain, "pentru modul subtil, dar cutremurător în care autorul revizitează trecutul deopotrivă recent şi dureros al Republicii Chile, surprinzând trauma unei naţiuni prin intermediul vieţilor a doi oameni perfect apolitici, siliţi să fie martorii răpirii propriei lor ţări. Filmul zugrăveşte, cu curaj, violenţa loviturii de stat împotriva lui Pinochet, eveniment ce a şocat prin lipsa totală de respect pentru viaţă şi moarte". Trofeul Cinepolitica a fost ridicat de ambasadorul statului Chile la Bucureşti, Eliana Cuevas Bernales.
După gală, a avut loc proiecţia unuia dintre cele mai bune documentare ale ultimilor ani, "Inside Job - Adevărul despre criză", în regia lui Charles Ferguson, lansat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes şi premiat cu Oscar în 2011.
Vreme de 11 zile, la Cinema Studio, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Cinema Elvira Popescu, publicul bucureştean a avut ocazia să vadă 30 dintre cele mai bune filme politice din istoria cinematografiei, deopotrivă pelicule clasice şi titluri recente, recompensate cu numeroase premii la festivalurile de profil.
Festivalul Cinepolitica a fost organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Uniunii Cineaştilor din România şi al Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Capitală.