Cântăreaţa americană Chris Walton a devenit femeia cu cele mai lungi unghii din lume şi a fost inclusă, miercuri, în ediţia din 2012 a Guinness World Records, graţie unghiilor sale, care, puse cap la cap, au o lungime de aproape şase metri, informează AFP.
Cântăreaţa în vârstă de 45 de ani, care susţine concerte la Las Vegas sub numele de scenă La Duchesse, a pozat, miercuri, pentru fotografii din New York, cu unghiile sale îndoite şi vopsite, pe care nu le-a mai tăiat de 18 ani.
Unghia degetului inelar are lungimea unui braţ, iar 484 de unghii precum cea de la degetul ei mare echivalează cu înălţimea clădirii Empire State Building.
Chris Walton nu bea lapte şi nu consumă calciu în mod deosebit pentru a-şi îngriji unghiile. "Bomboane şi multă răbdare, acesta este secretul", a declarat ea.
Desigur, micile gesturi din viaţa cotidiană nu sunt uşoare. Chris Walton nu poate să scoată nimic din buzunare, îşi trimite SMS-uri cu articulaţiile degetelor şi poartă doar haine cu fermoar.
După ce a fost inclusă în Cartea Recordurilor, cântăreaţa americană se gândeşte să îşi taie unghiile, însă puţin câte puţin: "M-am obişnuit atât de mult cu unghiile mele, încât fără ele, cred că mă voi lovi de uşi şi de ziduri", spune Chris Walton.