Omenirea a inventat penicilina, navetele spaţiale, computerele şi chiar şi inima artificială, printre multe alte minunăţii, şi este justificat să ne întrebăm spre ce ne îndreptăm de acum. Răspunsul oamenilor de ştiinţă este însă foarte categoric: nicăieri.
Potrivit cercetătorilor, dezvoltarea creierului uman a atins apogeul şi este imposibil din punct de vedere fizic să poată evolua de aici încolo. Ei susţin că pentru a deveni mai inteligent creierul uman ar avea nevoie de mari cantităţi de energie suplimentară şi oxigen, iar corpul nostru pur şi simplu nu poate oferi acest supliment.
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au analizat structura creierului şi au calculat cât de multă energie folosesc celulele. "Am demonstrat că creierul uman trebuie să consume energie pentru a funcţiona şi că aceste cerinţe sunt suficient de ridicate pentru a limita performanţele noastre", susţine profesorul neurobiolog Simon Laughlin.
Alţi oameni de ştiinţă susţin că "reţeaua" creierului şi legăturile dintre zonele acestuia nu pot fi făcute mai bine decât atât . Ei au descoperit că cei mai inteligenţi oameni au, de fapt, cele mai bune legături, cu cele mai bune şi mai rapide "mesaje" între diferitele părţi ale creierului.
Eficientizarea "reţelei creierului" ar însemna o cantitate de energie sumplimentară, pe care corpul uman nu are de unde să o dea, prin urmare nu putem ajunge mai "deştepţi" decât suntem deja.
Un profesor de psihiatrie de la Cambridge, Ed Bullmore, specializat în imagistica creierului, a măsurat eficienţa cu care diferite părţi ale creierului comunică între ele. El a descoperit că cele mai rapide impulsuri se regăsesc la persoanele mai inteligente, în timp ce la persoanele mai puţin inteligente comunicarea între zonele creierului este mai slabă.
"Nivelul ridicat de integrare a reţelei creierului pare a fi asociat cu un IQ ridicat. A deveni mai inteligent înseamnă îmbunătăţirea legăturilor între diferitele zone ale creierului, însă acest lucru se poate doar cu energie suplimentară", susţine profesorul.