Filmul "Reţeaua de socializare/The Social Network" de David Fincher a fost marele câştigător la Critics' Choice Awards, decernate vineri la Los Angeles, primind inclusiv distincţia pentru cel mai bun film, informează Reuters.
Printre premiile câştigate de "Reţeaua de socializare" s-au mai numărat cele pentru regie (David Fincher) şi scenariu (Aaron Sorkin).
Când a acceptat trofeul în numele lui Fincher, Aaron Sorkin l-a menţionat pe fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, care nu a colaborat la crearea acestui film.
Sorkin l-a numit pe Zuckerberg "un lider extraordinar" şi "altruist" şi a declarat că toată lumea "îi datorează mulţumiri" acestuia, pentru că a creat o platformă ce a avut un mare impact asupra societăţii.
Premiul pentru cel mai bun actor a fost câştigat de Colin Firth, pentru "The King's Speech". După ce a primit premiul, actorul a declarat că povestea personajului său, regele George VI, este "povestea unei demnităţi tăcute".
Premiul pentru cea mai bună actriţă i-a revenit lui Natalie Portman, pentru rolul din "Black Swan". Aceasta, care a anunţat, recent că va avea un copil, a declarat că sarcina sa se dezvoltă normal şi că se simte liniştită.
Un alt mare câştigător al serii a fost filmul "The Fighter", care a primit distincţia pentru cel mai bun personaj colectiv, cea mai bună actriţă în rol secundar- Melissa Leo - şi cel mai bun actor în rol secundar - Christian Bale.
Premiile Critics' Choice deţin un record de invidiat în ceea ce priveşte prezicerea câştigătorilor la Oscar. În ultimii 14 ani, mai mult de jumătate dintre câştigătorii Critics' Choice Awards la categoriile de interpretare şi cel mai bun film au câştigat premii Oscar, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru 70% dintre regizori. Prin comparaţie, peliculele premiate cu Globurile de Aur, acordate de Hollywood Foreign Press Association, au reuşit să se impună la Oscaruri în mai puţin de 50% din cazuri, în aceeaşi perioadă citată.
The Broadcast Film Critics Association (BFCA), care acordă premiile Critics' Choice, este alcătuită din reprezentanţii a peste 200 de posturi de televiziune, radio şi site-uri internet din Statele Unite şi Canada.