În perioadele de criză, resursele umane din companii devin factorul cel mai important în remodelarea situaţiilor. Ne referim aici la situaţiile negative care afectează cursul firesc al algoritmilor financiari, dar care pot să dezvolte un efect pozitiv sau chiar să adâncească criza, în funcţie de cum sunt gestionate de la nivel managerial.
Segmentele de conducere ale firmelor, trebuie să îşi dezvolte abilităţi din sfera negocierii şi medierii conflictelor dintre angajaţi şi conducere, şi să înveţe cum să facă un "diagnostic" rapid şi corect asupra problemelor apărute la nivelul personalului angajat.
Satisfacţia în muncă a angajaţilor reprezintă unul dintre obiectivele majore ale organizaţiilor. Pe lângă randamentul productiv, se urmăreşte şi ca oamenii să aibă un sentiment pozitiv faţă de muncă, să se bucure de consideraţie şi să simtă stabilitate la locul de muncă.
Astfel, managerii care sunt interesaţi de aplicarea modalităţilor de motivare a personalului din subordine şi de creşterea gradului de satisfacţie profesională a acestora, specialiştii care lucrează în domeniul HR, cât şi cei care se pregătesc pentru o cariera în această direcţie, trebuie să urmărească formarea unor competenţe necesare în: Evaluarea gradului de satisfacţie a personalului; Creşterea satisfacţiei personalului; Fidelizarea personalului; Reducerea fluctuaţiei de personal; păstrarea personalului valoros, calificat.
Managerii ar trebui să se focalizeze pe punerea în practică a acestor abilităţi la nivelul angajaţilor care îşi petrec o mare parte din viaţa lor la locul de muncă şi la care, din această cauză, satisfacţia devine un aspect foarte important al activităţii lor profesionale, ea având consecinţe atât personale, cât şi asupra organizaţiei în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
În această perioadă dificilă din punct de vedere financiar, firmele cu personal motivat corespunzător, bine şi continuu pregătit în funcţie de modificările pieţei căreia se adresează, vor reuşi să supravieţuiască şi chiar să prospere.
Psiholog Mihai MOISOIU
Psihologia muncii – organizaţională
Telefon 0753937223
www.nearyou.eu