Knut, ursul polar de la Grădina Zoologică din Berlin, devenit o adevărată celebritate pe plan mondial, suferă de grave tulburări de comportament, potrivit unui studiu realizat de organizaţia pentru drepturile animalelor PETA, informează AFP.
"El şi prietena lui, Gianna, suferă în mod clar de tulburări de comportament", a declarat Frank Albrecht, expertul PETA specializat în urşi polari.
Knut, în vârstă de trei ani, este adeseori victima unor atacuri de panică. "Plimbările sale prin ţarc nu au nici un ţel precis, el vagabondând ici şi colo ca un nebun", a explicat aceeaşi sursă.
Expertul PETA nu a confirmat, totuşi, informaţiile din presă referitoare la tendinţele de automutilare ale ursului Knut.
Experţii PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) au analizat timp de doi ani comportamentul urşilor polari din grădinile zoologice germane. Toate exemplarele au comportamente mai mult sau mai puţin agresive şi întâmpină dificultăţi mari în a se reproduce. Dintre toţi urşii polari din Germania, Knut pare să fie cel mai afectat.
Născut pe 5 decembrie 2006, Knut a emoţionat întreaga planetă cu blăniţa lui albă şi figura sa adorabilă. El este în prezent un animal matur, cântărind peste 100 de kilograme şi care, de câteva luni, trăieşte alături de Gianna.
Abandonat de mama sa la naştere, micul Knut a fost hrănit cu biberonul de un îngrijitor al Grădinii Zoologice din Berlin, devenit el însuşi un adevărat star în Germania, până la subitul său deces, ce a avut loc în septembrie 2008.
Numeroase celebrităţi, precum Tom Cruise, au venit la Berlin pentru a-l saluta pe micuţul urs polar. Prima sa ieşire în public, la câteva luni de la naştere, a declanşat o isterie mediatică fără precedent, sute de fotografi, reporter, echipe de televiziune şi numeroşi curioşi adunându-se în faţa cuştii sale.
Knut a apărut şi pe coperta revistei Vanity Fair, fiind fotografiat de celebra Annie Leibovitz. Numeroase cântece, produse derivate şi o veritabilă "Knutmania" au continuat să animeze timp de multe luni prima pagină a ziarelor germane.
Primul urs născut în captivitate în ultimii 30 de ani la Grădina Zoologică din Berlin, Knut, şi milioanele de euro pe care le generează s-au aflat în centrul unei dispute cu Grădina Zoologică din Neumünster, de unde provenea tatăl lui Knut, care dorea să îl ia în custodie. Grădina Zoologică din Berlin, aflată în pragul falimentului înainte de naşterea micuţului, a reuşit în cele din urmă să câştige această dispută.