Cinci tablouri celebre, printre care unul semnat de Matisse şi unul pictat de Picasso, au fost furate în noaptea de miercuri spre joi din Muzeul de Artă Modernă din Paris, prejudiciul fiind de aproximativ 500 de milioane de euro, potrivit anchetatorilor francezi, citaţi de AFP.
Furtul a fost constatat joi dimineaţă, cu puţin timp înainte de deschiderea acestui muzeu, situat în arondismentul 16 din Paris.
Potrivit anchetatorilor, au fost furate cinci pânze - de Pablo Picasso, Henri Matisse, Georges Braque, Fernand Léger, respectiv Amedeo Modigliani.
Reprezentanţii muzeului au constatat că o vitrină a fost spartă, iar un lacăt a fost tăiat.
De acest caz se ocupă o brigadă a poliţiei franceze, specializată în combaterea actelor de banditism.