Retailerul suedez de mobilă Ikea va investi un miliard de dolari într-un centru comercial în apropierea Moscovei, a declarat un oficial rus, decizia venind la câteva luni după implicarea grupului într-un scandal de dare de mită, transmite Reuters.
Ikea a anunţat în februarie că a concediat doi directori care au tolerat practicile privind mita ale unui subcontractor din Sankt Petersburg al grupului şi a acuzat că afacerile sale locale sunt afectate de birocraţia şi corupţia din Rusia.
Ministrul pentru regiunea Moscova, Tigran Karakhanov, a afirmat, ieri, că retailerul suedez este pregătit pentru o nouă investiţie, care ar urma să se adauge la cele 12 magazine deschise până în prezent în Rusia.
O sursă apropiată oficialului rus a afirmat că centrul comercial va fi cel mai mare deţinut de grup în Rusia. Reprezentanţii Ikea au confirmat că retailerul intenţionează să construiască un nou magazin, dar nu au comentat referitor la amploarea investiţiei.