Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, a fost recompensată de tinerii telespectatori nord-americani cu premiul "Big Help" în cadrul galei Kids' Choice Awards 2010, care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles, informează Reuters.
Aceste distincţii sunt oferite în fiecare an de postul de televiziune Nickelodeon în urma voturilor exprimate de tinerii telespectatori nord-americani. În timpul galei, organizatorii pulverizează o substanţă verde, lipicioasă deasupra spectatorilor şi artiştilor de la Hollywood prezenţi la ceremonie, printre care s-au aflat în acest an Will Smith şi Tyra Banks.
În 2010, postul Nickelodeon a premiat şi emisiunile serioase, precum cele care tratează problema obezităţii infantile, recunoscând meritele programului educativ "Let's Move", iniţiat de Michelle Obama, ce are ca scop principal reducerea numărului de copii supraponderali în Statele Unite ale Americii. Prin acest program TV, micuţii sunt stimulaţi să facă mai des exerciţii fizice.
Michelle Obama, ţinând trofeul Nickelodeon în ambele mâini, s-a adresat spectatorilor prin intermediul unei transmisiuni prin satelit, încurajându-i pe copii să facă sport, să mănânce sănătos şi să fie preocupaţi de propria lor educaţie.
În cadrul aceste gale, Justin Bieber, cântăreţul în vârstă de 16 ani considerat un adevărat idol pentru tinerii americani, a interpretat piesa "Baby", Rihanna a susţinut un microrecital, iar "tradiţionala" substanţă verde a fost aruncată de organizatori asupra gazdei ceremoniei, actorul Kevin James, dar şi asupra actorilor Tina Fey şi Steve Carell.
La rândul ei, cântăreaţa Katy Perry a primit această substanţă în plină figură, iar patinatorul de viteză Apolo Anton Ohno a fost proiectat cu ajutorul unei catapulte într-un bazin plin cu această substanţă verde.
Lungmetrajul "Alvin şi veveriţele 2" a fost desemnat cel mai bun film, Miley Cyrus a fost votată cea mai bună actriţă, pentru rolul din filmul "Hannah Montana", iar Taylor Lautner s-a impus la categoria similară masculină, pentru rolul vârcolacului din "Saga Amurg: Lună Nouă".
"iCarly", difuzată de postul Nickelodeon, a fost votată cea mai bună emisiune de televiziune, iar Dylan Sprouse şi Selena Gomez, adevărate staruri ale postului Disney Channel, s-au impus la categoriile "cel mai bun actor de televiziune", respectiv "cea mai bună actriţă de televiziune". Totodată, Ryan Scheckler a fost votat atletul anului.