Căpitanul reprezentativei Franţei, Thierry Henry, rămâne, cu un venit anual de 18,8 milioane de euro, cel mai bine plătit sportiv francez, pentru al treilea an consecutiv, conform unui studiu realizat de L'Equipe Magazine, informează AFP.
Thierry Henry, ale cărui venituri au crescut cu 1,1 milioane de euro în raport cu anul trecut, i-a devansat pe baschetbalistul de la San Antonio Spurs Tony Parker (11,1 milioane de euro) şi pe atacantul Karim Benzema (8,8 milioane de euro).
În lista de 50 de sportivi figurează 41 de fotbalişti, al căror venit mediu este de 4,6 milioane de euro. Şapte fotbalişti, doi baschetbalişti şi campionul mondial de raliu Sebastien Loeb (locul 4 cu 8,5 milioane de euro) figurează în primii zece.
L'Equipe Magazine a constatat că veniturile primilor trei francezi din listă sunt inferioare celor cumulate de cei trei sportivi cel mai bine plătiţi din lume: jucătorii de golf Tiger Woods (73 milioane de euro) şi Phil Mickelson (38,8 milioane) şi fotbalistul englez David Beckam (33,1 milioane de euro).
Clasamentul celor mai bine plătiţi 10 sportivi francezi:
1. Thierry Henry (fotbal) 18,8 milioane de euro
2. Tony Parker (baschet) 11,1 milioane
3. Karim Benzema (fotbal) 8,8 milioane
4. Sebastien Loeb (raliu) 8,5 milioane
5. Franck Ribéry (fotbal) 8 milioane
6. Boris Diaw (baschet) 7,4 milioane
7. Patrick Viera (fotbal) 7,2 milioane
8. Nicolas Anelka (fotbal) 7 milioane
9. William Gallas (fotbal) 6,8 milioane
10. Eric Abidal (fotbal) 6,4 milioane.