Thomas Beatie, primul bărbat care a născut, în urmă cu doi ani, un copil, este din nou însărcinat şi aşteaptă cu nerăbdare naşterea celui de-al treilea copil împreună cu soţia lui, Nancy, cu care mai are o fiică şi un fiu, potrivit site-ului momnlogic.com, citat de revista People.
Beatie a dat naştere, în vara lui 2008, în statul american Oregon, unei fetiţe pe nume Susan. Anul trecut, el a adus pe lume şi un băieţel.
Thomas Beatie este bărbat din punct de vedere legal, dar şi-a păstrat organele sexuale feminine după operaţia de schimbare de sex. El a făcut senzaţie în urmă cu doi ani, în momentul în care a anunţat în presa americană că este însărcinat.
Trăind împreună cu partenera lui de viaţă, Nancy, americanul Thomas Beatie, al cărui nume de fată a fost Tracy, a devenit în mod oficial bărbat în 1998, după ce a urmat un tratament hormonal şi o intervenţie de extirpare a sânilor. El s-a căsătorit ulterior cu partenera sa de viaţă, Nancy. Soţia lui a suferit o operaţie de histerectomie, iar pentru a avea copii, el a acceptat să fie mama-purtătoare a urmaşilor rezultaţi prin tehnici de inseminare artificială.