Calota glaciară a Groenlandei, erodată de curenţii marini

Calota glaciară a Groenlandei este erodată de curenţii marini calzi ce urcă de-a lungul fiordurilor şi contribuie la topirea părţii gheţarilor aflată sub nivelul mării, potrivit concluziilor a două studii publicate de revista Nature Geoscience, informează AFP.
Topirea calotei groenlandeze contribuie la creşterea nivelului mărilor la nivel general, care a trecut de la, în medie, 1,8 milimetri pe an, cât se înregistra în anii 1960, la 3 milimetri pe an, în prezent.
Dacă întreaga calotă glaciară a Groenlandei se va topi, atunci nivelul mărilor şi oceanelor va creşte, în medie, cu şapte metri, înghiţind cea mai mare parte a oraşelor de pe coastă.
Topirea accelerată a gheţarilor groenlandezi reprezintă un subiect îndelung dezbătut, anumiţi oameni de ştiinţă considerând că fenomenul este o consecinţă directă a încălzirii atmosferei terestre, mai accentuată în apropierea polului nord decât în restul planetei.
Însă accelerarea deplasării gheţarilor către mare este mult prea rapidă pentru a fi provocată doar de topirea gheţurilor de suprafaţă.
Pentru a înţelege mai bine aceste mecanisme, o echipă de cercetători, coordonată de Fiammetta Straneo de la Institutul oceanografic Woods Hole, din statul american Massachusetts, a măsurat temperaturile apei din fiordul Sermilik, care face legătura dintre gheţarul Helheim, din estul Groenlandei, şi ocean.
Oamenii de ştiinţă au descoperit un curent de apă de adâncime ce intră în fiord cu o temperatură de 3-4 grade Celsius, fiind suficient de cald pentru a fragiliza baza gheţarului şi pentru a accelera coborârea lui către mare.
Instrumentele instalate în acest fiord timp de opt luni au relevat, totodată, faptul că vânturile care mătură coastele din acea zonă joacă un rol major în circulaţia acestor curenţi calzi.
Într-un alt studiu efectuat pe patru gheţari de pe coasta de vest a Groenlandei, Eric Rignot, de la Jet Propulsion Laboratory din California, şi colegii săi au ajuns şi ei la concluzia că "apele oceanice conduc la topirea unei părţi considerabile, dar variabile, a părţilor din faţă a gheţarilor, care se dezintegrează şi formează aisberguri".
În timpul verii, între 20% şi 80% din mişcarea de alunecare a gheţarilor spre mare este o consecinţă a curenţilor marini, potrivit acestui studiu.