Acum mult timp citeam în Ziarul de Iași un articol despre un tânăr foarte deștept, care studia în străinătate și care vroia să se întoarcă pentru un post de asistent în universitățile din România. Un cititor anonim comenta sub articol că tânărul ar fi un idiot dacă s-ar angaja în sistemul de învățământ superior românesc. Cititorul, care a fost într-o situație similară și a decis să se întoarcă, spunea că tânărul va fi dezamăgit de ce va găsi în sistemul universitar.
În activitatea mea de asistent marketing la un hotel din Iași, unul dintre evenimentele pe care le-am organizat a implicat o fundație ieșeană. Coordonatorul din partea fundației era un tânăr înalt, tăcut, retras. Am aflat mai târziu, de la un prieten, că acel domn era un absolvent al unei universități de prestigiu din Europa de Vest. Eram curios. De ce a ales, după absolvirea unei școli foarte bune, să se întoarcă în Iași pentru a lucra la o fundație? „Nu știu. Ca să schimbe ceva, poate”, mi-a spus prietenul meu. Îmi amintesc privirea acelui tânăr. Era privirea unui om învins, nu a unui luptător.

Teoria Jocurilor este o ramură a matematicii aplicate, ce este folosită în studiile sociale, în economie, biologie, inginerie, relații internaționale și teoria evoluționistă. Această teorie încearcă să descrie matematic comportamentul și strategia aleasă de un individ, luând în considerare alegerile făcute de cei din jurul lui. Unul dintre conceptele cele mai întâlnite în teoria jocurilor este „echilibrul”. Într-un echilibru, fiecare dintre jucători a adoptat un comportament și o strategie pe care, probabil, nu o va mai schimba.

Marius Oprea spunea că România este în continuare condusă și influențată de aproximativ „10.000 de ticăloşi, foşti activişti de partid, foşti securişti, foşti birocraţi ai regimului”. Matematica nu este domeniul meu, însă cred că România se află în acest moment într-un echilibru. Este un echilibru al regresului. Indivizii curajoși, cei care vor să schimbe ceva, ca tinerii de care am vorbit mai sus, sunt absorbiți instantaneu de mașina de tocat a compromisurilor și imposturilor din sistem. Singura cale, pe care eu o văd, pentru ca România să se schimbe cu adevărat, este o infuzie proporțională de oameni tineri, profesioniști și curați, cu studii afară, așezați în poziții de decizie. 10.000 de tineri. Doar așa va fi inițiat dezechilibrul care va conduce spre un alt echilibru, unul al progresului, pe care îl dorim aproape cu toții. Cine va fi însă, grupul de lideri care va coagula această masă critică, dispusă la sacrificiu? Până când acei lideri se vor naște, România NU se va schimba.
În acest moment țara noastră funcționează din inerție. Inerția nu va mai ține mult.

Ovidiu COCIERU,
Bursier Fulbright

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre dezechilibrul dorit.

Comentarii