Principiile rezonanţei au fost utilizate de toate tradiţiile spirituale autentice ale omenirii. Fenomenul de rezonanţă, apare în situaţia în care două unde aflate în contact îndeplinesc condiţiile necesare pentru a apare un transfer maxim de energie între ele.
Legea rezonanţei fiind o lege universală, nimic nu scapă acţiunii ei. Tot ceea ce se petrece, se petrece datorită existenţei unei rezonanţe specifice. Dacă ne întâlnim cu o anumită persoană, acea întâlnire nu este întâmplătoare, ci ea este determinată de rezonanţa comună a celor doi. Dacă nu ar fi existat această rezonanţa comună, măcar într-un aspect limitat, atunci cei doi nu s-ar fi întâlnit.
Acest aspect este valabil în toate relaţiile umane, indiferent dacă acestea sunt profesionale, afective, erotice, părinteşti, prieteneşti, etc. Chiar între duşmani sau între persoanele care se fac nefericite reciproc, dacă nu ar fi existat o rezonanţă comună, aceste persoane pur şi simplu nu s-ar fi întâlnit.
Ne putem pune o întrebare foarte simplă: "de ce lucrul acesta mi s-a petrecut tocmai mie şi nu celui de lângă mine?". Răspunsul este că în noi a existat o rezonanţă specifică, şi această rezonanţă a atras către noi manifestarea respectivei situaţii.
Dacă vom accepta această nouă perspectivă, atunci automat multe lucruri se vor schimba în felul nostru de a privi viaţa. În primul rând, ne vom da seama că noi suntem modelatorii principali ai tuturor aspectelor care ni se petrec în viaţă, şi deci ai destinului nostru. Rezonanţele noastre specifice sunt cele care atrag sau resping din viaţa noastră diverse fenomene. În plan material, dacă o fiinţă are vibraţii compatibile cu cele ale bunăstării materiale, atunci acea persoană în mod natural va avea acces la reuşite financiare facile, fără să depună prea mare efort. Un proverb spune că "ban la ban trage". Cu alte cuvinte, dacă undeva există rezonanţă spre a avea bani, această rezonanţă va face ca şi pe viitor să poată fi atraşi bani în direcţia respectivă. Dacă această rezonanţă nu există, atunci chiar dacă se vor depune eforturi foarte mari, banii nu vor veni prea uşor. Deoarece fiinţa umană are un număr foarte mare de rezonatori, pe anumite planuri putem avea un succes formidabil, iar pe altele să fim nevoiţi să muncim din greu pentru a obţine rezultate bune.
Din fericire, rezonanţele unei fiinţe pot fi modelate şi transformate. Orice rezonanţă se poate activa sau transforma în bine prin activarea unor vibraţii specifice. Cu cât intensitatea stărilor comune a celor două fiinţe aflate într-un cuplu creşte, cu atât energiile transferate vor fi mai ample. Un exemplu în această privinţă este situaţia cuplurilor care sunt de mult timp împreună şi care împrumută unul de la celalalt diverse ticuri, cuvinte, obiceiuri, iar în timp ajung să semene chiar fizic. Acesta este un exemplu de transfer masiv de rezonanţe între cele două persoane.
Pentru început, cel mai simplu fel de trezi în noi o rezonanţă nouă este de a o asimila de la fiinţele care deja o posedă în mod armonios. În acest sens compania celorlalţi contează foarte mult, fiindcă orice persoană care se află lângă noi ne va transmite mai mult sau mai puţin din rezonanţele ei. Dacă suntem lângă persoane armonioase vom resimţi şi în fiinţa noastră armonia lor, iar dacă suntem lângă persoane tensionate, nervoase sau stresate ni se vor transmite şi nouă o parte din aceste rezonanţe, mai ales dacă suntem mai receptivi din fire.
Mihai MOISOIU
Terapeut
Site : www.nearyou.eu
telefon : 0753937223