Un tablou de Picasso expus la Metropolitan Museum of Art din New York a fost rupt de o vizitatoare, care s-a dezechilibrat şi a căzut peste el, lucrarea urmând să fie supusă unei restaurări, potrivit cnn.com.
Tabloul, intitulat "Actorul", este înalt de aproape doi metri, iar pânza acestuia a fost ruptă, vineri, pe o porţiune de 15 centimetri, în colţul din dreapta jos, de o vizitatoare. Muzeul newyorkez nu a dat detalii despre acest incident, comunicând doar că femeia a căzut peste tablou.
Lucrarea va fi restaurată la timp pentru a fi prezentată la o expoziţie care cuprinde circa 250 de tablouri de Picasso, programată la sfârşitul lunii aprilie, au spus reprezentanţii muzeului.
Tabloul "Actorul" a marcat trecerea lui Picasso de la "Perioada albastră" la "Perioada roz". În aceasta din urmă, tablourile sale înfăţişează acrobaţi ce amintesc de personajele din spectacolele de comedie clasice italiene.