Preşedintele SUA, Barack Obama, a primit joi, la Oslo, Premiul Nobel pentru Pace, la câteva zile după ce a decis intensificarea eforturilor militare în Afganistan, relatează AFP.
Comitetul Nobel a surprins pe toată lumea anunţând pe 9 octombrie că îi acordă Premiul pentru Pace lui Barack Obama, pentru "eforturile extraordinare" în favoarea diplomaţiei internaţionale şi cooperării între popoare.
"Nu mă îndoiesc că există alţi candidaţi care poate erau mai merituoşi", a declarat Obama în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de premierul norvegian Jens Stoltenberg.
Barack Obama a relansat polemicile privind primirea Premiului Nobel pentru Pace după ce a anunţat la 1 decembrie trimiterea a încă 30.000 de militari în Afganistan.
Potrivit unui sondaj de opinie apărut săptămâna aceasta, doi americani din trei cred că Barack Obama nu merită Premiul Nobel pentru Pace.
Preşedintele Comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, a încercat să respingă criticile privind acordarea prematură a distincţiei lui Barack Obama.
"Există multe persoane care cred că Premiul a fost acordat prea deverme. Dar istoria este plină de ocazii pierdute. Acum, în prezent, avem ocazia să susţinem ideile preşedintelui Obama", a subliniat Jagland.