Cercetătorii francezi au descoperit o modalitate de a sintetiza rapid ţesut epitelial uman din celule stem, descoperire care ar putea salva vieţile celor care au suferit arsuri, sunt vulnerabili în faţa infecţiilor şi aşteaptă să primească grefe, informează Reuters.
Cercetătorii au făcut descoperirea prin crearea unui bandaj din piele umană pe spatele unui şoarece, utilizând celule stem, care au capacitatea de a se transforma în orice tip de celulă umană.
Grefele de ţesut epitelial sunt în mod tradiţional realizate cu ajutorul unor culturi de celule recoltate de la pacient, proces care poate dura mai mult de trei săptămâni, ceea ce înseamnă foarte mult pentru pacienţii care au suferit arsuri masive.
Noua metodă de obţinere a grefelor de piele implică utilizarea celulelor stem şi le permite spitalelor să ceară sintetizarea de ţesut epitelial uman imediat după preluarea unei victime care a suferit arsuri.
"Ceea ce descoperirea noastră oferă este o modalitate de a acoperi arsurile, pe parcursul celor trei săptămâni, cu ţesut epitelial produs într-o fabrică şi trimis medicilor în momentul în care aceştia internează pacienţi suferind de arsuri severe", a spus Marc Peschanski, director pentru cercetare al institutului I-Stem.
"Sună fabrica şi atunci, imediat, primesc ţesutul epitelial care va fi utilizat temporar pentru a acoperi arsurile", a spus el.
"Am plasat celulele pe spatele şoarecelui, unde am creat anterior o rană, şi am observat, 12 săptămâni mai târziu, că epiderma s-a refăcut", a declarat Xavier Nissan, unul dintre participanţii la studiul I-stem, care dezvolă terapii regenerative bazate pe celule stem.
În Franţa, între 200-300 de persoane riscă, anual, să moară din cauza arsurilor, potrivit lui Peschanski, care speră că noua metodă va deveni un instrument terapeutic utilizat pe scară largă.