Odată cu venirea toamnei, experţii britanici în gastronomie recomandă prepararea unui desert de sezon bazat pe ciocolată, dovleac şi arahide, informează dailymail.co.uk.
Ingrediente
Pentru pasta de dovleac:
25 de grame de unt
75 de grame de cremă de brânză
100 de grame de zahăr pudră
1 ou
100 mililitri de piuré de dovleac
1 lingură de extract de vanilie
1/2 lingură de ghimbir pasat
75 de grame de făină integrală
Pentru pasta de ciocolată:
200 de grame de unt nesărat
200 de grame de ciocolată neagră mărunţită
3 ouă mari
300 de grame de zahăr
2 linguri de extract de vanilie
125 de grame de făină integrală
un vârf de cuţit de sare
100 de grame de arahide sfărâmate
Numărul de porţii obţinute - 20
Mod de preparare:
1. Încălziţi cuptorul la 160-180 grade Celsius. Ungeţi cu unt şi căptuşiţi o tavă dreptunghiulară cu dimensiunile de 20x30x4 centimetri cu hârtie pentru copt. Pentru a prepara pasta de dovleac, amestecaţi toate ingredientele împreună până se omogenizează. Pentru pasta de ciocolată, topiţi untul şi ciocolata împreună, fie la microunde la o temperatură medie, fie la baie de aburi.
2. Într-un vas separat, amestecaţi ouăle, zahărul şi extractul de vanilie cu un mixer electric până această compoziţie devine groasă şi cremoasă. Turnaţi apoi amestecul de ciocolată cu unt. La final, presăraţi făina, sarea şi arahidele.
3. Turnaţi amestecul de ciocolată în tava pentru copt şi întindeţi această pastă pe întreaga suprafaţă. Presăraţi din loc în loc, deasupra acestui strat, câte o lingură din pasta de dovleac, iar apoi, folosind partea netăioasă a unui cuţit, întindeţi-o şi amestecaţi-o cu partea superioară a stratului de ciocolată.
4. Introduceţi tava în cuptor şi lăsaţi-o să se coacă timp de 25 de minute, până când partea de deasupra începe să se crape. Lăsaţi prăjitura să se răcească timp de 40-45 de minute înainte de a o tăia în pătrate de dimensiuni egale.