Pe site-ul unei fundaţii române care promovează educaţia şi susţine tinerii performanţi cu probleme materiale, citesc următoarele cuvintele ale unei tinere voluntare: ”Cu siguranţă e timpul să scoatem în faţă şi lucrurile bune, oamenii şi instituţiile care merită atenţia noastră. Pentru că există… şi pentru că unii dintre noi ne-am săturat să vedem numai ce nu merge bine. Şi mai ales pentru că sunt convinsă că atunci când ai ce/pe cine să admiri vei merge în aceeaşi direcţie.” Îmi dau seama că mulţi greşim prin a vedea doar ce nu merge. Greşesc şi eu. Mă simt mândru că am citit aşa ceva. În generaţia tinerilor români se află lideri anonimi extraordinari. Îmi promit să caut de acum vocile acestor lideri anonimi şi să le prezint periodic aici, aşa cum pot mai bine.

Îmi amintesc de un articol pe care l-am citit la un moment dat. Poate sunt câteva luni, poate un an. Nu mai ţin minte. Nu mai ţin minte nici autorul. Mi-a rămas însă întipărit în memorie finalul articolului. Jurnalistul povestea cum într-o seară mama lui l-a sunat să-i spună să o lase mai moale cu ce scrie, fiindcă e o lume rea şi nu ştie se niciodată ce se va întâmpla. Pentru felul în care a spus acea întâmplare, acel jurnalist mă face să mă simt mândru ca tânăr român.

Sunt la o masă cu un prieten străin. Îmi spune că a învăţat în Franţa şi că a avut un profesor român de arhitectură. Toţi românii necunoscuţi care-şi fac treaba cum trebuie mă fac să mă simt mândru că sunt român.

Eram în Bucureşti cu o prietenă. Am hotărât să vizităm cimitirul Bellu. I-am spus că vreau să mă opresc mai întâi la un anticariat. Am cumpărat o carte veche de poezii de Eminescu. Am mers apoi la cimitir şi, la un moment dat, ne-am oprit în faţa mormântului lui Mihai Eminescu. După câteva clipe, deschid cartea, mă aplec, iau puţin pământ de pe mormânt şi duc linii negre cu degetul pe coperta a doua a cărţii. Prietena mea mă priveşte surprinsă. Români de care să fim mândri au existat şi dovada era pământul cu care-mi murdăream sau curăţam cartea. Poate că sună tâmpit. Nu-mi pasă. De pământul acela de pe coperta a doua eu sunt mândru.

Ovidiu COCIERU,
bursier Fulbright

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce sunt totuşi mândru că sunt român?.

Comentarii