O fetiţă de zece ani din Marea Britanie şi-a scos propria bunică la licitaţie pe site-ul eBay. După cum informează Tiscali.it, Zoe Pemberton, care locuieşte în Clacton-on-sea din Essex, a luat această decizie extremă după ce, împreună cu tatal său, a mers în vizită la bunica sa Marion Goodall, de 61 de ani. În oferta sa lansată pe celebrul site de licitaţii, Zoe şi-a descris bunica drept o "persoană ieşită din comun, care se plânge tot timpul". În plus, fetiţa a adăugat că mâncarea preferată a bunicii sale curry şi că acesteia îi place să bea ceai şi cafea. Zoe a povestit că bunica sa nu a părut deloc jignită de iniţiativa nepoatei, singura sa nemulţumire fiind legată de mâncarea preferată, care nu este nicidecum curry, ci specialităţile chinezeşti. Înainte ca administratorii site-ului să realizeze că este vorba de o glumă, fetiţa primise deja 20 de oferte, cea mai mare dintre acestea ridicându-se la 2.000 de lire sterline.