Compania americană Google a lansat, miercuri, Google Sidewiki, un instrument care le permite internauţilor să posteze comentarii pe diverse site-uri, acestea fiind vizibile numai pentru utilizatorii noului serviciu, informează AFP.
Google Sidewiki are forma unei ferestre în cadrul motorului de căutare, care apare în partea stânga pe paginile web şi care afişează comentariile lăsate de alţi utilizatori vizavi de conţinutul paginii vizitate.
Comentariile sunt vizibile pentru utilizatorii programului Sidewiki care vizitează site-ul unde acestea au fost făcute. La rândul lor, cei care vizualizează mesajele pot publica propriile comentarii, fără a avea posibilitatea de a modifica impresiile deja postate.
Google a dat asigurări că, în ceea ce priveşte mesajele, cele mai interesante vor fi afişate primele.
Serviciul Sidewiki este disponibil în browserele Firefox şi Internet Explorer, dar şi în cadrul Google Chrome.
Potrivit PaidContent.org, acest instrument ar putea "agasa" anumite site-uri, care au deja propriul sistem de comentarii online.