Am ajuns în acea sală mai mult întâmplător, mai mult din naivitate. Nu aveam ce căuta acolo. Nu pentru mine sau pentru cei ca mine era organizat acel eveniment. Ştiam ce urma să se întâmple, dar am luat-o mai mult ca o joacă, ca pe un lucru minor.
O sală plină de funcţionari, oameni care lucrau în administraţie. În jur de treizeci de oameni. Totul se întâmpla într-o instituţie foarte importantă a unui judeţ din România. Urma să aibă loc un test de verificare cunoştinţelor, după parcurgerea unui curs. Cursul nu a avut loc niciodată. Răspunsurile se aflau pe masă, pentru majoritatea celor prezenţi. Totul era un teatru ieftin! Era o batjocură! Era strigător la cer! Şi cu toate astea, lumea era jovială, bucurându-se în grup, conspirativ, de lucrurile năstruşnice pe care le făceam.
Totul era bolnav acolo, de la atingerile cancerigene ale celor care organizau testarea până la zâmbetele lor uluitoare. Ce se întâmpla acolo era normal pentru ei. Am intrat, mai mult ca într-un joc, în atmosfera aceea. Am râs şi eu.
Testul s-a terminat în mai puţin de un minut. Era o făcătură. După câteva momente, toţi s-au îndreptat într-un entuziasm total către supraveghetori şi au înmânat lucrările.
Abia acasă, ieşit din camera aceea am început să-mi dau seama de ce s-a întâmplat, de cât de murdar şi josnic era totul. Oare chiar nu puteam să fac lucrurile aşa cum trebuie? Oare chiar oamenii aceia nu-şi dădeau seama de cât de murdar şi strigător la cer era totul? Aceştia erau oamenii din administraţie? Cum aş fi putut eu folosi diploma aceea mai departe? Cum aş fi putut să o trec în CV, oricâte uşi mi-ar fi deschis? Cum să vorbesc de principii şi curăţenie mai târziu?
Cuvântul “compromis” poate avea mai multe sensuri: ca substantiv sau ca adjectiv. Ca substantiv, compromisul are plural. Poate exista un compromis, dar şi mai multe. Ca adjectiv, însă, cuvântul “compromis” are o altă nuanţă. Fie eşti compromis, fie nu. Eu cred că de fapt “compromis” e doar adjectiv. E destul unul, nu e nevoie de mai multe. În timp ce mă gândeam la toate acestea, ţineam diploma frumoasă în mâini. Am rupt-o în bucăţi. Eu nu sunt compromis!
Ovidiu Cocieru,
Bursier Fulbright