Cum poţi să redai mai clar şi mai aproape de realitate o situaţie sau un peisaj întâlnit într-o altă ţară dacă nu printr-o fotografie? Un instantaneu cât se poate de banal al unei şosele poate deveni captivant dacă fotograful este profesionist şi are puterea de a transforma ceva comun într-un lucru original. Unghiul, lumina, subiecţii, lentilele, focalizarea toate trebuie să conspire pentru o fotografie reuşită.
Iar acum vreau să vă întreb ce ştiţi despre Cuba? Şi mă refer la adevărata Cuba, aşa cum o vede un turist, dar nu din prisma unei agenţii de voiaj.
Editura Heliopolis a publicat un volum unde se găsesc numeroase fotografii din această ţară, care face parte din colecţia “Lumea în 300 de fotografii” şi care va ajunge la Iulius Mall Suceava în perioada 11-17 septembrie.
Textul aparţine Ancuţei Abrudan iar fotografiile lui Sandu Cutureală, însă autorii nu vor putea fi prezenţi la expoziţie deci nu va exista un vernisaj, iar Suceava nu este unicul loc unde acesta carte va poposi, ci expoziţia va ajunge la mai multe galerii din alte judeţe ale României. Spre exemplu, următoarea lor oprire este la Iaşi. Să nu vă mire dacă lucrările expuse vă arată o altă faţă a Cubei, acesta a fost chiar ţelul autorilor.
Miturile urbane înconjoară acea zonă probabil din cauza imposibilităţii noastre de a ajunge acolo şi de a ne convinge cu propriii ochi de ceea ce poate fi observat pe acele meleaguri. Frumuseţe şi disperare, cu bune şi rele aşa este portretizată Cuba, o viziune obiectivă şi realistă prezentată în imagini plăcute, alese de către un profesionist al artei fotografice.