La Toya Jackson se află în posesia unui hard disk care conţine circa 100 de cântece noi, nelansate pe piaţă, pe care Michael Jackson le-a înregistrat în duet cu artişti renumiţi, precum Ne-Yo, Akon şi Will.i.am din trupa Black Eyed Peas, potrivit revistei Rolling Stone.
Reuters informează că acest hard disk se afla în computerul pe care Michael Jackson îl avea instalat în reşedinţa închiriată în Holmby Hills, California, în ultima parte a vieţii sale. La câteva ore după moartea starului, membrii familiei Jackson s-au grăbit spre această reşedinţă, de unde au luat toate bunurile cântăreţului. La Toya Jackson a intrat, astfel, în posesia acelui hard disk, informează revista Rolling Stone, potrivit managerului starului, Frank DiLeo.
"Au umplut camioanele şi au luat totul", a declarat DiLeo într-un interviu pentru cel mai recent număr al celebrei reviste americane, care a apărut pe piaţă vineri. "Credeau că Michael era proprietarul tuturor acelor lucruri, aşa că ei au luat totul, chiar şi mobila, care era închiriată. Aceştia sunt oamenii care vor să îi administreze averea?", a întrebat DiLeo.
Testamentul starului stipulează ca 40% din avere să îi revină mamei sale, Katherine Jackson, în vârstă de 79 de ani. Aceasta doreşte, însă, să aibă un control mai mare asupra averii fiului ei şi a declarat că are numeroase dubii în ceea ce îi priveşte pe cei doi executori desemnaţi de Michael prin testament, care administrează în prezent bunurile cântăreţului.
Într-un interviu acordat ulterior agenţiei Reuters, Frank DiLeo a declarat că este "destul de sigur" că acel hard disk se află în prezent la reşedinţa familiei Jackson, din Encino, California.
"Avocaţii administratorilor averii vor trimite citaţii pentru a recupera acest hard disk, pentru a sigila conţinutul lui", a explicat DiLeo.
Un e-mail trimis agentului de presă al La Toyei Jackson a rămas fără răspuns, iar purtătorul de cuvânt al familiei Jackson nu a putut fi contactat până la ora difuzării acestor informaţii.
O purtătoare de cuvânt a artistului Will.i.am, membru al trupei Black Eyed Peas, a declarat că acesta nu deţine copii ale pieselor create împreună cu Michael Jackson. Agenţii de presă ai cântăreţilor Akon şi Ne-Yo nu au putut fi contactaţi sau nu au dorit să comenteze această informaţie.
Frank DiLeo a declarat pentru revista Rolling Stone că pe acel hard disk se aflau cel puţin 100 de cântece - inclusiv unele înregistrate în anii 1980, când Michael Jackson era în culmea gloriei -, care nu au fost lansate până în prezent. Printre aceste cântece se află câteva piese "fantastice", care nu au mai încăput pe albumul "Bad", lansat în 1987, a declarat DiLeo.
Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac. Cauzele morţii sale ar putea fi asociate cu dependenţa acestuia de medicamente calmante şi antidepresive, potrivit poliţiei din Los Angeles, care se ocupă de anchetă.