Un diamant uriaş de 32 de carate, ce a aparţinut filantroapei Lee Annenberg, va fi scos la licitaţie de casa Christie\'s, în luna octombrie, la New York, iar specialiştii se aşteaptă să fie achiziţionat contra unei sume de peste 5 milioane de dolari, informează Reuters.
Acest diamant uriaş, montat într-un inel, a aparţinut filantroapei Lee Annenberg, văduva magnatului media Walter Annenberg, şi va fi scos la licitaţie pe 21 octombrie, la New York.
"Pietrele de o asemenea mărime sunt extrem de rare, iar apariţia lor pe piaţă reprezintă întotdeauna un eveniment important în lumea diamantelor", a declarat Rahul Kadakia, directorul departamentului de bijuterii al casei de licitaţii Christie\'s.
"Culoarea impecabilă, claritatea şi tăietura acestei pietre, dar şi provenienţa ei prestigioasă vor atrage colecţionarii de pietre preţioase din toată lumea", a adăugat aceeaşi sursă.
Lee Annenberg, care a murit în martie, la vârsta de 91 de ani, a fost preşedinta Fundaţiei Annenberg după decesul soţului ei, un fost ambasador al Statelor Unite în Marea Britanie, fondatorul acestei fundaţii de caritate care sprijină proiectele educaţionale şi artistice.
Walter Annenberg a ocupat şi funcţia de şef de protocol în timpul primului mandat al preşedintelui american Ronald Reagan.
Acest diamant spectaculos va fi prezentat publicului într-un turneu, înainte de licitaţia din luna octombrie, urmând să fie expus în Geneva, Londra, Hong Kong, Los Angeles şi New York.
În decembrie 2008, un diamant albastru de 35,6 carate a stabilit un nou record pe piaţa licitaţiilor, fiind vândut pentru 25,3 milioane de dolari, o sumă considerată cu atât mai spectaculoasă în condiţiile actuale, marcate de criza economică mondială.