Oamenii care vor ca interlocutorii să răspundă cerinţelor lor trebuie să le vorbească acestora la urechea dreaptă, deoarece creierul uman procesează mai bine informaţiile primite din această parte, potrivit unui studiu italian publicat în revista Naturwissenschaffen, citat de bbc.co.uk.
Oamenii de ştiinţă consideră că acest fenomen este posibil pentru că emisfera cerebrală stângă este mai bună în procesarea informaţiilor, a cererilor primite de la urechea dreaptă.
Acest studiu a fost realizat cu ajutorul a trei teste.
La primul test, 286 de persoane aflate într-un club au fost monitorizate în timp ce discutau între ele, volumul muzicii fiind ridicat. În total, 72% dintre cuvinte au fost rostite la urechea dreaptă a interlocutorului.
La al doilea test, cercetătorii au monitorizat 160 de persoane aflate într-un club, cărora li s-au murmurat câteva cuvinte la ureche. Cercetătorii au aşteptat apoi să vadă dacă subiecţii testaţi întorc capul spre interlocutor şi cu care ureche ascultă. Persoanelor testate li s-a cerut câte o ţigară. În total, 58% s-au întors cu urechea dreaptă către interlocutor, iar 42%, cu cea stângă.
În al treilea studiu, cercetătorii s-au adresat în mod direct celor 176 de persoane dintr-un club, vorbindu-le direct în urechea dreaptă sau în cea stângă, cerându-le o ţigară. Oamenii de ştiinţă au obţinut considerabil mai multe ţigarete atunci când au vorbit la urechea dreaptă a persoanelor testate.