Aproximativ un milion de britanici au cumpărat bilete către destinaţii greşite pentru că au confundat numele unor oraşe, printre care şi Budapesta cu Bucureşti, relatează revista Sunday People, în ediţia electronică.
Peste 100.000 dintre aceştia nu realizează greşeala decât după ce ajung la destinaţie, care se află uneori la mii de kilometri distanţă de locul în care voiau să ajungă, potrivit unui sondaj realizat de site-ul www.travelsupermarket.com.
Cea mai întâlnită confuzie este între Palma de Majorca şi insula La Palma din Canare, urmată de confuzia între capitala portugheză Lisbona şi Lisburn din Irlanda de Nord, Amman din Iordania şi statul Oman, sau Veneţia, în Italia, şi Viena, în Austria.
Confundarea Bucureştiului cu capitala ţării vecine, Ungaria, se situează pe locul cinci în cele mai frecvente astfel de erori, fiind urmată de confuzia între oraşul San Jose din California şi cel cu acelaşi nume din Costa Rica.
"Ar putea stârni zâmbete, dar este îngrijorător, dată fiind proporţia mare a populaţiei britanice care nu ştie unde se află locurile respective", susţine expertul Bob Atkinson.
Studiul arată, de asemenea, că 1,9 milioane de turişti ajung la destinaţie cu moneda greşită.