Fenomen optic care ia naştere datorită dispersiei şi reflexiei luminii solare în picăturile de ploaie din atmosferă, curcubeul a fascinat omenirea din toate timpurile, prin frumuseţea culorilor sale şi condiţiile în care se formează.
Curcubeul este reprezentarea perfectă a principiului legii refracţiei luminii, ale cărui calcule au fost precizate de Isaac Newton la jumătatea secolului al XVII-lea. Curcubeul este format în urma întâlnirii luminii soarelui cu picăturile de ploaie. Razele solare sunt reflectate în interiorul picăturilor de ploaie, iar acestea din urmă joacă rolul de oglindă şi reflectă apoi lumina către exterior, producând culorile care formează curcubeul.
Mai precis, lumina soarelui intră în interiorul picăturilor de ploaie care, la fel ca o oglindă, trimit apoi lumina către ochiul observatorului, sub forma diverselor culori care sunt refractate sub diferite unghiuri. Deşi curcubeul conţine o infinitate de culori, doar şapte dominante sunt observate de obicei: roşu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo şi violet. De fapt, aceste şapte culori nu sunt refractate în acelaşi mod de picăturile de ploaie, de unde şi poziţia lor în curcubeu: la exterior, culoarea roşie este foarte puţin deviată odată cu pătrunderea razelor soarelui în picături, în timp ce violetul, la interior, este foarte deviat. Aşadar, curcubeul nu este un fenomen fizic, ci unul pur optic, care poate fi observat în funcţie de poziţia noastră în raport cu soarele. Curcubeul nu este vizibil dacă observatorul stă cu spatele la soare, pentru că acesta se formează mereu în partea opusă soarelui, într-un unghi de 40-42 de grade deasupra orizontului.
Diverse forme de curcubeu
Mărimea curcubeului variază în funcţie de poziţia soarelui în raport cu orizontul. Cu cât soarele este mai aproape de orizont, cu atât curcubeul este mai mare. În plus, picăturile de ploaie joacă un rol esenţial în intensitatea culorilor: cu cât picăturile sunt mai mari, cu atât lumina soarelui va fi mai bine dispersată şi culorile curcubeului vor fi mai intense. De aceea, curcubeul pare mai pal atunci când picăturile sunt mai mici.
Alte forme de curcubeu pot fi observate în funcţie de reflexia luminii în picăturile de ploaie. Se vorbeşte de un curcubeu secundar atunci când un al doilea curcubeu apare deasupra celui principal. Acesta este produs de o dublă reflexie a razelor soarelui în interiorul picăturilor şi apare astfel cu culorile inversate în raport cu principalul curcubeu, culoarea violet fiind la exteriorul arcului, iar roşu, la interior. Există şi curcubee supranumerare, care apar sub forma unei serii de curcubee unite, formând astfel mai multe benzi de culori.
Toate curcubeele ar fi rotunde, numai că suprafaţa terestră este un obstacol de netrecut în calea completării cercului. Totuşi, dacă observatorul se află la foarte mare altitudine, de exemplu într-un avion, pot fi văzute curcubee circulare atunci când unghiul format de soare, picăturile de apă şi avion este între 40 şi 42 de grade. În acest caz, curcubeul este orizontal, adică paralel cu solul, neputând fi blocat de suprafaţa pământului.
Simboluri şi legende
Mai multe mituri şi legende s-au format în jurul curcubeului, în întreaga lume. În Biblie, curcubeul reprezintă unirea lui Dumnezeu cu Noe după potop, Dumnezeu angajându-se în faţa omenirii să o protejeze de un nou potop. Mitologia chineză prezintă curcubeul ca o fantă în cer, făcută de zeiţa Nuwa, care a folosit pietre de şapte culori diferite pentru crearea acestuia. În Tibet, curcubeul reprezintă un pod pe care sufletele ajung în cer. În cultura occidentală, curcubeul este asociat adesea bucuriei şi veseliei, fiind interpretat ca un aducător de vreme bună după ploaie. Francezii îi spun „arcul din cer”, nemţii şi englezii îl numesc „arcul ploii”, italienii - „arcul-fulger”. Latinii îi spuneau „arcul cerului” ori „arcul ploii”. Grecii foloseau numele „Iris”, pe care l-au preluat şi spaniolii, şi portughezii. Pentru catalani, curcubeul este „arcul Sfântului Martin”, iar pentru galicieni, „arcul bătrânei”.
(21 mar 2009, 12:00:08